Şi fără sentinţa dată în primă instanţă de ÎCCJ în procesul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului din Teleorman se putea observa orientarea spre concentrarea tuturor pârghiilor instituţionale sub autoritatea - informală, dar cu atât mai decisivă - a lui Liviu Dragnea. Însă, după condamnarea preşedintelui PSD de pe 21 iunie, această tendinţă se va accelera. Doar printr-o astfel de concentrare de puteri mai poate spera preşedintele Camerei Deputaţilor să schimbe nu atât raportul de forţe - care deja îi este favorabil, deşi nimic nu este în politică definitiv -, ci legislaţia pe baza căruia a fost condamnat, astfel încât să fie exonerat de orice răspundere juridică. Or, atunci când puterile statului sunt concentrate de un singur om, democraţia, fie ea şi de vitrină, face loc autocraţiei. Iar în România tentaţia autocraţiei, ascunse sub vălul iliberal, este mai puternică decât oricând altcândva, după căderea comunismului. Să fie un accident datorat doar apariţiei meteorice a lui Liviu Dragnea?
Preşedintele PSD nu este nici primul, nici ultimul politician român tentat de autocratism. Înaintea sa, şi alţii, foşti preşedinţi (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu) sau foşti prim miniştrii (Adrian Năstase) au mai avut asemenea tendinţe. Dar, de fiecare dată, contextul internaţional şi jocul politic intern au redus încet această presiune. Astăzi însă, atât contextul internaţional, cât şi cel regional favorizează autocratismul, iar în plan intern, din 1990, monopolul unui singur partid nu s-a mai manifestat cu atâta putere.
De multe ori însă, analiza alunecării accelerate a unei democraţii spre autoritarism cade sub influenţa diferitelor explicaţii deterministe. Cel mai des utilizat este determinismul economic, care pune între paranteze lipsa de democraţie, pentru a insista optimist asupra construcţiei capitalismului. Aşa s-a întâmplat cu Turcia lui Erdogan şi sub aceleaşi auspicii par să acţioneze unii şi pe la noi, sugerând că "democraţia nu ţine de foame"! Pe de altă parte, într-o epocă a instrumentalizării populiste a opiniei publice, se foloseşte şi determinismul cultural. În acest caz sunt accentuate tradiţiile culturale sau religioase, precum şi aşa zisele identităţi naţionale, aşa cum o făceau deja junimiştii acum un secol şi jumătate cu teoria formelor fără fond. Democraţia ar fi aici doar o copie artificială, opusă tradiţiilor. De aceea, prin limitarea "abuzurilor" democratice (a drepturilor copiilor sau a egalităţii de gen, spre exemplu) va fi prezervată forma pură şi autentică a naţiunii. Iar al treilea tip de determinism, cel politic, încearcă să reducă totul la simpla funcţionare a instituţiilor politice. Dar politica nu poate exista independent de influenţele economice şi culturale.
Spre deosebire de predecesorii săi, Liviu Dragnea beneficiază de un climat politic favorabil, dar şi de o serioasă capacitate de planificare strategică. Ofensiva anticorupţie pusă în scenă cu ajutorul occidentalilor a creat o solidaritate implicită, dar foarte eficientă, a majorităţii aleşilor naţionali sau locali. De aceea, atacul concertat anunţat de PSD după comitetul Executiv ţinut ca urmare a condamnării în primă instanţă a preşedintelui partidului nu ar trebui să întâmpine vreo rezistenţă serioasă din partea altor partide sau instituţii politice, cu excepţia celei a preşedintelui.
După victoria de la alegerile parlamentare din decembrie 2016, PSD şi preşedintele său au avut prima mutare, ceea ce le-a dar posibilitatea de a se replia.
Aşa s-a întâmplat după refuzul preşedintelui de a o nominaliza pe Sevil Shhaideh sau în situaţia OUG 13. Şi în cazul condamnării, Liviu Dragnea este obligat la o repliere tactică, în vederea unui contraatac de o putere fără precedent. De aceea, cel mai dificil moment în recuperarea ofensivei va fi reprezentat de moţiunea de cenzură depusă de opoziţie şi care va fi votată miercuri, 27 iunie. Aritmetic, PSD nu ar avea probleme, dar politica şi aritmetica nu merg întotdeauna împreună. Cu toate acestea, nici PNL, nici celelalte partide, nici preşedintele Iohannis nu au lăsat să se întrevadă vreo ieşire rezonabilă pentru membrii PSD şi ALDE dispuşi să voteze împotriva propiului guvern. Or, dacă moţiunea de cenzură nu va fi votată, poziţia politică a lui Liviu Dragnea se va consolida, favorizând, astfel, declanşarea contra-ofensivei. Ofensivă care se va desfăşura atât pe plan legislativ, cât şi instituţional.
Legislativ, se va încerca rapid modificarea legislaţiei, fie prin OUG, fie prin asumarea răspunderii guvernului, fie printr-o procedură parlamentară rapidă. În cazul OUG, rezistenţa preşedintelui ar putea fi anulată, cu excepţia cazului prevăzut de articolul 87 din Constituţie, în care preşedintele ar participa la şedinţa de guvern. În acest caz, invocând "asigurarea ordinii publice" - iar ordinea publică se referă la ansamblul normelor juridice pe baza căror funcţionează statul de drept -, preşedintele ar participa de drept la şedinţa de guvern, pe care ar şi conduce-o. În această ipoteză s-ar putea, eventual, temporiza adoptarea unui OUG. În celelalte cazuri, preşedintele şi opoziţia au la dispoziţie mijloacele constituţionale clasice pentru a prelungi procesul legislativ încă câteva luni. Dar, nici PSD, nici Liviu Dragnea, nu au la dispoziţie câteva luni, ceea ce va aduce în prim plan la suspendarea şi revocarea preşedintelui. Odată ce se va ajunge într-o astfel de situaţie, tranziţia către autocratism va fi aproape încheiată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 00:36)
Nu cred că avem un autocrator, căci după sentința ICJC , L.Dragnea s-a arătat nemultumit de .... parlamentul unde are majoritate , dar unde lucrurile nu merg.
Orban sau Erdogan or fi autocratori, noi avem COMICOCRATOR .
2. Si care-i solutia?
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 25.06.2018, 06:40)
Are o societate democratica parghiile neceare de a se opune autocratiei si in final dictaturii? Constiinta, morala si in final buna credinta raman simple "articole de propaganda", iar in lip sa unor reglementari clare, dure si precise democratie devine doar o masca...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Mihai D în data de 25.06.2018, 08:55)
Cazul Dragnea arata ca democratia este limitata. Major. Iaca este suficient sa ai un nenorocit precum Valer Dorneanu pe post de sef la CCR si atunci ti-ai cumparat de fapt institutia cea mai "de netagaduit" intr-ale interpretarii constitutiei. Oare ce castiga Valer Dorneanu facand jocul lui Dragnea ? Bani ? Ca putere mai mare decat cea pe care o are nu cred ca-si doreste, iar in parlament a fost ani de zile seful Camerei Deputatilor, adica al 4-lea in stat. Ce o vrea ? Ce castiga de fapt, ca sa-si justifice un asa oprobiu public ?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 10:04)
Pai omul face parte dintr-o rețea vastă, răsăriteană.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 07:02)
Poporul l-a vrut pe Dragnea, teoretic el mai are 2 ani să ne conducă, legea îi permite?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 07:51)
Nu, poporul nu l-a vrut.
Nu, el nu a avut niciodata nici macar o secunda sa ne conduca.
Cat timp nu si nu, atunci da, legea ii permite.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 08:03)
Legea nu te lăsa să ai permis de conducere dacă ai ceva pe cazier dar aici pot să își ia sofer.
Nimeni nu ne spune de ce legea e așa.
În UK e tot așa?
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Ilici Iliescu în data de 25.06.2018, 09:06)
Poporul nu l-a vrut pe Dragnea. Dacă dorea să îl vrea poporul, trebuia să candideze la Preşedinţia României sau pe vot uninominal în Parlament. În cazul lui Dragnea, poporul a votat o listă, nu personal pe Dragnea. Mai citeşte, postacule!
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 09:12)
Lista l-a avut în cap pe el, deci poporul l-a vrut.
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 10:26)
Cata judecata!
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 11:08)
Democrație pură.
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de Ilici Iliescu în data de 25.06.2018, 14:24)
L-ai vrut tu. Nu era in capul listei decat la Teleorman. In celelalte judete, in capul listei PSD erau cei care au candidat din judetele respective. Dar asa va place voua sa dezinformati lumea.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 08:01)
Ce ii plac mie analistii astia de renume modiali cu obiectivitate lor. Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu niste autocrati in schimb despre Iohanis la care politica bunului plac este o virtute nici un cuvant.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Ilici Iliescu în data de 25.06.2018, 09:04)
Ai apărut, postacule? Ai coşmaruri de joi încoace, nu?
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 09:09)
Cand se fac dosare penale pentru fapte discutabile pentru inlaturarea adversarilor politici nu este dictatura? Categoric Dragnea ar trebui sa faca un pas inapoi dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa observam si continutul dosarelor lui> Atentie nu este sanctionat pentru ca s-a imbogatit din bani publice (cazul Belina nu a fost dovedit). E penal ca a scos oamenii la vor sa scapam de Basescu (acolo era clar o dictatura - nimeni nu a iesit in strada pt. reducerea pensiilor/salariilor, pentru bordurile lui Videanu, pentru parcurile de la tara si pirtiile de la deal platite de UDrea. Nu aia erau buni! Sau Dragnea e penal ca oameni din partid OBEDIENTI au decis sa angajeze persoane care lucraru la partid - angajatorii nu aveau discernamant? Stiti cate astfel de cazuri de la toate partidele sunt prin tara? Nu le vede nimeni si nu se fac dosare pentru ele decat daca sefii consiliilor judetene indraznesc sa ridice glasul si sa se opouna adevaratei dictaturi din Roamania!
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 09:19)
Iar tu ai observat cazul numai cu ocazia condamnarii lui Dragnea, astfel ca promovezi dictatura.
Ia te uita!
Tocmai cand faceai impresia ca esti de partea democratiei!
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 09:25)
Promovarea SRI este echivalentă cu promovarea democrației. Abuzurile staliniste reprezintă calea către o dezbatere sinceră și reală.
[...]
4.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.4)
(mesaj trimis de Ilici Iliescu în data de 25.06.2018, 09:51)
Mi+e milă de tine. Sincer!
5. saraca limba romana
(mesaj trimis de giga în data de 25.06.2018, 09:08)
Un autor care isi continua netulburat atacurile asupra limbii romane.
Randul 19 de sus : legislaţia pe baza căruia a fost condamnat. Corect : legislaţia pe baza căreia a fost condamnat.
Randul 29 de sus : foşti prim miniştrii (Adrian Năstase) . Corect : foşti prim miniştri (Adrian Năstase).
5.1. Caloria (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de The Brute în data de 25.06.2018, 09:25)
gramatical e o .k., insa de cenu ati observat ca decizia a fost luata la Chisinau
5.2. Giga mama ta stie ca chinui caculatorul (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Manga Franga în data de 25.06.2018, 09:25)
Iote pleosc gigarete ai gresit si tu ca esti alfanabet. Mey nu stii si nu intelegi. Minte de militian. Am scris ca sa intelegi mey ca asta ie nivelul tau.
5.3. Oltenii au vandut Chisinaul (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de The Brute în data de 25.06.2018, 10:15)
Tanti Giga induce numai in eroare sa nu aflati stirea momentului. Chisinaul a fost lasat imperialistilor. BCR este complet in mana lui Andreas Copperfield Treichl.Acum e greu de justificat ca dividendele BCR ajung la o firma radiata din registrul comertului in anul 2015. BREC NIUS
6. Mesaj eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 25.06.2018, 10:56)
...
6.1. De ce insisti sa bei, tablagiule? (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Sikă Palincă în data de 25.06.2018, 12:58)
La Securitate te platea în lei devalorizati, Sikă Alcoolistu.
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Panacotu si piscotu în data de 25.06.2018, 14:27)
Sika e un fel de SIPA. Adica un securist pesedist.. El arunca aiurea cu sume, ca sunt destui prosti care il cred. Un dezinformator, care este prea slab ca sa fie angajat pe undeva. Singurul lui job este sa stea pe net si sa isi dea cu parerea.
7. fără titlu
(mesaj trimis de USRist în data de 25.06.2018, 13:10)
Potrivit sondajelor printre cei care protesteaza in Piata Victoriei, useristi, tefelisti, anarhisti, 30% dintre ei isi doresc o forma de autoritarism. Deci lucrurile merg intr-o directie favorabila pentru ei.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Ilici Iliescu în data de 25.06.2018, 14:28)
O alta dezinformare de genul celor aruncate pe piata de Marius Pieleanu si PSD.
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 16:14)
ai uitat de habarnisti ... si cred ca astia reprezinta chiar majoritatea gruparii #suntrezistentsimamandresccuas ta_pe facebook _like&sharecasamasimtconfirmat
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2018, 16:27)
Rar mai vezi in ziua de azi analize precum cea a domnului Pirvulescu .. se ridica aproape la nivelul celor efectuate de invitatii domnului Capatos..felicitari domnule ! cred ca puteti face pasul in liga mare a presei scrise ..
P.S.:avand in vedere spiritul dvs. analitic, sunt sigur ca puteti face un remake al articolului despre gaina care naste pui vii ... sunt sigur ca au mai ramas adevaruri nerostite in legatura cu acele ciudate intamplari
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de Ilici Iliescu în data de 25.06.2018, 17:25)
Doar atat poti sa dai din tine? Si, anonimule, vezi ca responsabil de publicarea articolului cu gaina care naste pui vii este falsul deontolog Ion Cristoiu care mai nou, dupa ce i-a pupat in fund pe Basescu si Udrea, acum il linge pe Dragnea si aduce osanale PSD-ului,