Trecuturi cu şi fără viitor

Evenimentele din Ucraina, tot mai încărcate de consecinţe! Un tren bine aşezat, deja, pe şina care duce către gara terminus, restructurarea statală. Desigur, drumul poate fi direct sau mai ocolit, după cum nu este exclus ca trenul să se oprească pentru un timp într-o gară de aşteptare, ori să deraieze, la intervenţia "mîinii invizibile". În contrast cu importanţa lor, lectura mediatică a evenimentelor patinează pe un strat solid de superficialitate. De data aceasta, nu pentru că presa, la noi ca şi aiurea, a fost cu bună ştiinţă închisă în ţarcul superficialităţii (acolo face cei mai mulţi bani şi de acolo poate fi cel mai eficient folosită în operaţiuni de manipulare, cu finalitate politică şi/sau comercială!), ci pentru că există un interes special ca marele desen să nu fie prea vizibil, deocamdată.

Pentru a fi înţelese, evenimentele prezentului trebuie văzute, întotdeauna, ca o punte între un anumit trecut, care nu a fost lăsat, ori nu vrea să moară, şi un anume viitor, prefigurat şi intenţionat ales de actorii evenimentelor curente. Viitorul care se precipită este, desigur, altă poveste. Uneori, e cel pre-selectat, alteori, doar o variantă a lui, iar nu de puţine ori, unul străin de intenţiile iniţiale, pentru că în joc intervine greutatea consecinţelor deloc sau rău anticipate. Trecutul de care actualele evenimente din Ucraina sunt ombilical legate este cel dinaintea ultimei împărţiri a Poloniei şi a declanşării celui de al doilea război mondial. Cînd liderii marilor puteri au anunţat încheierea războiului rece, toată lumea s-a aşteptat la un singur lucru: "pacea eternă"! Iluzia a fost întărită de paşnica reunificare a Germaniei şi relativ paşnica prăbuşire a Uniunii Sovietice. Aceeaşi lideri, însă, au lăsat să scape, în entuziasmul momentelor de început ale marii restructurări geostrategice, elemente care prefigurau viitorul ales de ei, care nu prea are de a face cu pacea; cel mult elimină un război major între marii competitori-parteneri! Acest viitor face legătura cu trecuturi, pînă de curînd băgate în seamă doar de filele cărţilor de istorie. Spun trecuturi pentru că ele înseamnă un cluster de viitori care fuseseră blocaţi de războiul rece, ori de cele două răboaie mondiale ale secolului XX. Repoziţionarea actorilor din spaţiul european, a perspectivei lor geo-politice, a relaţiilor fundamentale dintre ei, este parte a acestui uriaş proces de recuplare istorică la viitor a unor trecuturi care au fost inhibate de istoria secolului XX. Rusia, ca actor esenţial al marelui spaţiu european, împreună cu Germania sunt pilonii restructurărilor ce au loc în această parte a lumii. Se pare, tot mai vizibil, că Poloniei i s-a rezervat un loc, în planul doi, alături de Franţa! Periferia Europei - Marea Britanie, Spania, Italia - se va restructura, cel mai probabil prin destrămarea uniunilor statale "artificial realizate şi întreţinute" - vezi separarea Scoţiei, a Ţării Bascilor şi modelul împărţirii Italiei în cele trei regate/republici - Milano, Roma, Neapole. Heartlandul, în schimb, se consolidează sub controlul unui condominion ruso-german, cel mai probabil sub forma unui patrulater care va include Polonia şi Franţa. Pentru Ucraina, nu există niciun loc! O parte a ei, cea vestică, este ceea ce s-a luat Poloniei odată cu ultima ocupaţie sovieto-germană, în timp ce partea estică este revendicată de Rusia ca teritoriu legitim al ariei sale etnico-istorice. Refacerea puterii Rusiei nu se putea realiza pe seama spaţiului baltic şi doar limitat în cel caucazian; se poate face, în schimb, pe seama Ucrainei. Aceasta este varianta la care se lucrează pe teren, iar implicarea Rusiei şi a Germaniei sunt la fel de evidente, ca şi "lipsa de interes" a Statelor Unite (care şi-au dat de mult acordul pentru proiect!), ori lipsa vreunei relevanţe a Uniunii Europene, pe care nu o bagă nimeni în seamă - vezi exprimarea atît de precisă, prin trivialitatea ei, a sub-secretarului de stat american pentru spaţiul european şi euro-asiatic, Victoria Nuland!

În afara scării globale la care se desfăşoară, celălalt element caracteristic al acestui proces este dat de unealta predilectă, folosită pentru dislocarea status quo-ului ca şi pentru managementul schimbării: "explozia controlată", numită în mod curent "criză". Nu este o schimbare paşnică, în esenţă, ci una cu mari tensiuni şi violenţă relativ controlată, unde victimele sunt în parte, dacă nu în totalitate, din rîndul "băştinaşilor". În acest sens, compararea evenimentelor curente de la Kiev şi din alte oraşe mari ale Ucrainei, cu cele din România nu este deloc nepotrivită. Ceea ce vedem acum este un alt tip de "Decembrie "89"! Unul care nu se va mai opri la schimbarea de regim, ci are ca finalitate restructurarea statală; un ingredient al viitorilor posibili care a fost activ şi în spaţiul românesc, cel puţin pînă în 1991!!

Perspectiva macro asupra evenimentelor din Ucraina ar trebui să alerteze România asupra viitorului săi. Nu unul, ci mai multe drumuri sunt deschise. Acest lucru este la fel de sigur ca şi faptul că restructurarea corelată a spaţiului central-european şi a periferiei europene va fi conjugată cu cea a zonei balcanice - Turcia, Grecia, Albania, România, Bulgaria, Ungaria, Serbia-Muntenegru-Kosovo-Bosnia-Herţegovina.

Politicienii României nu au fost niciodată capabili să lege trecutul care trebuie de viitorul care a prefigurat soarta ţării! Acum, mai mult decît oricînd altădată în istorie, avem o generaţie politică pentru care trecutul nu există, iar viitorul nu contează! De aceea, alţii vor decide drumul pe care-l vor parcurge generaţiile ce vin imediat în urma noastră. O parte din costuri le va achita, însă, şi generaţia actuală! Iar pentru cei care n-au observat, poate, nu ne-am obţinut niciodată viitorul, chiar şi cînd a fost unul crunt, la preţ redus! Dimpotrivă, am fost mereu obligaţi să dăm mult mai mult decît face!