Trei posibili investitori sunt interesaţi de proiectul centralei nucleare Belene

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 decembrie 2016

Trei posibili investitori sunt interesaţi de proiectul centralei nucleare de la Belene, în prezent abandonat, a declarat miercuri ministrul bulgar al Energiei, Temenuzka Petkova, relatează Novinite, potrivit News.ro.

Petkova a spus la postul naţional de radio că interesul investitorilor va fi măsurat prin intermediul procedurii de privatizare.

La începutul acestei săptămâni, Petkova s-a întâlnit cu reprezentanţi ai companiei nucleare de stat din China, pentru a discuta despre proiectul Belene.

Statul bulgar va plăti mai multe sute de milioane de euro companiei ruse Atomstroyexport, subsidiară a Rosatom, după ce în iunie a pierdut un proces la o curte de arbitraj.

Autorităţile de la Sofia au renunţat la construcţia centralei acum câţiva ani, după ce Atomstroyexport produsese deja o parte din echipamente, iar acum se gândesc să reia proiectul cu alţi investitori.

Ministerul Energiei a acordat marţi companiei naţionale NEK o asistenţă financiară de 601,617 milioane de euro, necesară plăţii datoriei către compania din Rusia, în urma acordului Comisiei Europene.

După plată, Atomstroyexport va livra Bulgariei reactoarele şi alte echipamente fabricate pentru Belene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb