TREPTELE ESCALADĂRII Pragul nuclear şi finalul "jocului"

Cu fiecare zi, amploarea şi intensitatea acţiunilor militare din Ucraina creşte. La fel şi tensiunea politică internaţională. Este clar pentru toată lumea, conflictul escaladează în toate dimensiunile sale: militară, politică, economică, psihologică, umanitară. Atît de clar, încît voci de primă mărime ale politicii internaţionale şi ale expertizei politico-militare afirmă public, fără reţineri că, în opinia lor, răul cel mare este încă în faţa noastră. A ruşilor, belaruşilor şi ucrainenilor, a lui Putin şi a clicii de obedienţi obsceni care îl susţine la putere, a celorlalţi "jucători" de primă mărime la ruleta politicii mondiale, China, SUA, NATO. În faţa noas­tră, a tuturor celor ce se întîmplă să vieţuim în aceste vremuri pe planeta Pămînt. Care şi cîte trepte ar mai fi, deci, de coborît în drumul către fundul iadului?

În scenariul derulat pînă acum, Rusia putiniană a îmbrăţişat ca soluţie strategică scenariul modernizat al "războiului fulger". Specific? Obiectivele militare şi politice sunt atinse printr-o singură şi puternic susţinută ofensivă, al cărui scop esenţial este prăbuşirea capacităţii şi a autorităţii de guvernare a ţării invadate, distrugerea eşafodajului instituţional al puterii existente acolo. Tiparul clasic, invazia forţelor celui de al III-lea Reich în Franţa şi prăbuşirea ei în doar două săptămîni. Ediţia actualizată, operaţiunea Iraqi Freedom, 2003, care a dus la căderea regimului Sadam după circa 20 de zile de la debutul operaţiunii militare. Pentru aceasta, acţiunile sunt îndreptate în primul rînd şi în cea mai mare măsură spre controlul cît mai rapid asupra unor zone largi de teritoriu, marcate de principalele centre urbane, dintre care, desigur, capitala este cea mai importantă, esenţială, decisivă.

Forţele armate ale ţării invadate sunt distruse în faza incipientă a operaţiunii, în zonele de garnizoană sau de concentrare, prin lovituri de la mare distanţă ale rachetelor sau artileriei speciale, prin bombardamente efectuate de aviaţie, sau sunt doar slab angajate, cu scopul de a fi blocate, de a le reduce capacitatea de manevră şi de acţiune decisivă asupra forţelor de invazie în alte puncte/arii cheie. In extremis, parte din obiectivele şi forţele militare ale ţării invadate pot fi doar ocolite, izolate, pentru a cîştiga timp esenţial în acţiunea decisivă de ocupare a marilor centrelor urbane şi a capitalei. După prima săptămînă în desfăşurarea operaţiunii, se vede clar că socoteala de acasă, adică de la Moscova, nu s-a potrivit cu cea din tîrg, adică din Ucraina. De unde şi potenţialul crescut al escaladării. Pentru forţele de invazie şi decidenţii politico-militari care le-au pus în mişcare, "jocul" are acum o singură regulă, "totul sau nimic". Nu mai e loc de întîrzieri, de ezitări, de consideraţii umanitare. Nu mai e loc nici măcar pentru principiul economisirii forţelor. Dacă nu renunţă la obiectivul politic urmărit iniţial, Ucraina ar putea fi lovită în orele şi zilele următoare cu tot ceea ce Rusia are la dispoziţie în formatul operaţiunii planificate, eventual şi cu întăririle care pot fi aduse în timp foarte scurt din rezerve. Dacă pe plan militar iniţiativa strategică încă nu a fost pierdută, pe plan politic ea este pur şi simplu prăbuşită. Rusia şi decidenţii ei politici au fost loviţi de un val de restricţii şi sancţiuni economice fără precedent prin amploare şi consecinţe directe care, în mai puţin de o săptămînă, aproape au prăbuşit rubla, au pus Rusia în situaţia de a căuta soluţii de criză pentru sustenanţă monetară. În acelaşi timp, credibilitarea liderilor politici de la Kremlin s-a prăbuşit încă mai repede decît moneda naţională. Val după val, minciunile debitate cu aplomb în faţa camerelor de luat vederi, asigurările date lumii în privinţa respectării angajamentelor internaţionale şi a regulilor consacrate de Carta ONU ies la iveală ca nişte cadavre putrede din apă. Se pare că singura soluţie pentru Rusia asediată de consecinţele propriilor acţiuni este China. Iar China, cel mai probabil, va livra....doar că "dobînda" va fi specială. Preţul politic la care va fi nevoit Putin să se împrumute financiar şi politic de la Xi Jinping depăşeşte cu mult "cîştigul" estimat de pe urma operaţiunii din Ucraina. Chiar şi în cea mai optimistă variantă a Moscovei.

Motorul escaladării este susţinut, însă, nu doar de ceea ce face Rusia, ori de rezistenţa opusă de Kiev, ci şi de o parte dintre reacţiile, altfel legitime şi bine intenţionate, ale guvernelor din spaţiul euro-atlantic: Uniunea Europeană, NATO, Statele Unite. Ucraina are nevoie de ajutor şi oricine îşi poate da seama că a nu îl acorda acum, în fazele critice, înseamnă să îi condamni pe ucraineni şi să te aşezi de partea lui Putin. Pragurile iniţiale de reţinere şi precauţie s-au prăbuşit cu repeziciune, aproape de la o zi la alta. În Statele Unite, voci politice din Congres, dar nu numai, cer deja Administraţiei Biden, fără prea multe calcule şi alte precauţii, implicarea militară directă....desigur în anumite condiţii şi situaţii. Ajutorul oficial pentru Ucraina cuprinde, deja, arme şi sisteme de sprijin pentru acţiuni militare. Există chiar iniţiative locale pentru agajarea pe teren a unor formaţiuni de luptători voluntari provenind din ţări diferite, unele membre NATO, altele nu. Un fel de "mini legiuni străine" ad hoc. Prevăzînd această etapă, Putin a fluturat încă din debutul invaziei, fără nici o reţinere, spectrul ameninţării nucleare în cazul în care NATO, în ansamblu, sau doar ţări ale NATO, luate separat, se vor implica în zădărnicirea acţinii militare a Rusiei. Deocamdată, Putin a pus în stare de alertă forţele strategice şi a ameninţat cu dislocări de mijloace nucleare semnificative în teritoriul Belarus. În numai două-trei zile, opiniile experţilor politici şi militari s-au schimbat radical. De la iniţiala minimalizare a importanţei, a credibilităţii şi a şanselor ameninţărilor proferate de a fi vreodată puse în practică, pînă la verdictul răspicat rostit: dacă Putin nu îşi atinge obiectivele pe calea operaţiunii militare clasice, aproape sigur va împinge escaladarea dincolo de pragul nuclear. După care scenariu? Cel mai probabil, unul al acţiunii incrementale. De la singular la multiplu şi de la local la zonal, extins poate pînă la "război generalizat". Lavrov ne-a spus-o fără perdea: dacă Occidentul, prin implicare directă în Ucraina, împotriva Rusiei, doreşte să declanşeze al III-lea război mondial, atunci nu trebuie să aibă nici o îndoială că el va fi unul nuclear! Toate aceste mutaţii în spaţiul unei singure săptămîni!!! În aceste condiţii, care poate fi structura jocului de final?

Pentru a evita ceea ce ar putea fi cel mai rău, adică escaladarea pragului nuclear, nu puţini experţi consideră că cei care s-au opus şi se opun pe bună dreptate acţiunii militare brutale a Rusiei împotriva Ucrainei, în propriul interes, trebuie să contureze o soluţie acceptabilă de ieşire pentru Putin şi regimul său. Asta înseamnă că firavele structuri de negociere angajate între Rusia şi Ucraina trebuie rapid şi radical transformate într-o platformă multiunghiulară, solidă politic, în care cineva să se ocupe de formularea soluţiilor constructive. Rapid. În plus, să ducă separat tratative pentru ca ele să fie acceptate de părţile combatante. Începînd cu cele mai urgente, cum ar fi îngheţarea operaţiunilor militare împotriva localităţilor şi a populaţiei civile, rezolvarea problemelor umanitare critice, asigurarea fluxurilor de aprovizionare esenţiale pentru supravieţuirea populaţiei în marile oraşe asediate şi în ariile controlate de forţele de invazie etc. Terminînd, desigur, cu condiţiile unui armistiţiu general şi crearea unui cadru ulterior de interacţiune şi negociere pentru soluţionarea problemelor politice majore rezultate din invazia Rusiei împotriva Ucrainei. Realist, nimeni nu se aşteaptă ca soluţiile să vină de la părţile direct implicate în conflict. De aceea, formatul de negociere trebuie să fie multiunghiular şi suficient de elastic pentru a permite contributorilor din exterior şi neutri să formuleze abordările de lucru intermediare şi, în cele din urmă, pe cele finale care, odată acceptate de părţi, să poată fi puse rapid în practică.

Celelalte finaluri posibile sunt: 1. în ciuda rezistenţei opuse de ucraineni şi a sprijinului politic şi militar primit, Rusia reuşeşte "decapitarea" regimului Zelenski şi înscăunarea unei puteri marionetă la Kiev care va semna, în grabă, toate tratatele şi înţelegerile dorite de Moscova prin care Ucraina va fi împărţită de jure, împuţinată teritorial şi redusă, atît politic, cît şi militar, la rolul de satelit vasal al Rusiei, cel mai probabil, după modelul Belarus; 2. implozia regimului Putin sub greutatea eşecului politico-militar şi a sancţiunilor impuse Rusiei şi, odată cu ea, reconsiderarea politică a aventurii militare din Ucraina de către noua putere de la Moscova, cu revenirea la status quo ante; 3. apocalipsa nucleară.