Tribunalul Bucureşti dispune fuziunea PNL cu PDL sub denumirea "PNL"

A.C.
Politică / 6 octombrie 2014

Tribunalul Bucureşti a admis, azi, cererea privind fuziunea prin contopire a Partidului Naţional Liberal (PNL) cu Partidul Democrat Liberal (PDL), noua formaţiune urmând să se numească PNL, transmit surse din presă.

"Dispune înregistrarea în Registrul special a noii formaţiuni politice rezultate din fuziunea prin contopire, purtând denumirea de Partidul Naţional Liberal", se arată în decizia Tribunalului Capitalei.

Prin aceeaşi decizie s-a dispus şi radierea celor două partide politice care au fuzionat, respectiv a PDL şi a PNL, din Registrul special.

Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 10 zile

Procesul de fuziune prin contopire a PNL şi a PDL a fost amânat de mai multe ori, între motive aflându-se şi faptul că instanţa a trebuit să judecate mai întâi fuziunea prin contopire a PDL cu Partidul Forţa Civică.

La un alt termen de judecată, Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cererii pentru că nu au fost citate părţile în mod corespunzător.

PDL şi PNL au depus în 5 august, la Tribunalul Bucureşti, documentele pentru fuziunea prin contopire.

Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat în 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire şi statutul noului partid.

Protocolul de fuziune dintre PNL şi PDL fusese adoptat şi separat de reprezentanţii PNL, respectiv ai PDL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb