TRIBUNALUL SUPREM DIN VENEZUELA:  Toate deciziile parlamentului vor fi invalide

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 12 ianuarie 2016

Tribunalul Suprem de Justiţie (TSJ) al Venezuelei a anunţat luni că toate deciziile parlamentului, controlat în prezent de opoziţie, vor fi invalide deoarece trei deputaţi anti-chavişti au fost învestiţi în pofida suspendării lor de către TSJ, transmite AFP.

TSJ va considera ca "nule" actele Adunării Naţionale din trecut şi viitor, atât timp cât cei trei deputaţi ai opoziţiei în chestiune vor rămâne învestiţi, potrivit deciziei, a trransmis AFP.

La două zile după preluare a conducerii noii Adunări, la 5 ianuarie, opoziţia venezueleană a înfruntat puterea chavistă (de la numele fostului preşedinte Hugo Chavez, la putere între 1999 şi 2013) învestind trei deputaţi suspendaţi de justiţie şi revendicând astfel majoritatea de două treimi care îi conferă largi prerogative, informează sursa citată.

Numărul deputaţilor este determinant pentru opoziţie. Cu 112 deputaţi, şi nu cu 109, ea trece de la majoritatea de trei cincimi la cea de două treimi, cu care deţine prerogativele convocării unui referendum, înfiinţării unei adunări constituante şi chiar să ducă la plecarea anticipată a preşedintelui prin reducerea mandatului acestuia, relatează France Presse.

TSJ, cea mai înaltă autoritate judiciară a ţării, va juca un rol important în lupta instituţională care s-a deschis între parlamentul de opoziţie şi puterea chavistă, a mai precizat sursa citată.

Opoziţia consideră că TSJ este un susţinător al puterii, care a numit 34 de judecători noi la sfârşitul lunii decembrie şi a înfiinţat luni o comisie pentru a ancheta asupra acestei afaceri, transmite AFP.

Opoziţia şi-a fixat un termen de "şase luni" pentru a-l îndepărta de la putere pe cale constituţională pe preşedintele Nicolas Maduro, a informat AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb