Preşedintele american Donald Trump a afirmat în faţa trupelor americane că forţele susţinute de SUA au recapturat întreg teritoriul ISIS, contrazicând astfel afirmaţiile făcute de comandantul Forţelor Democrate Siriene (FDS) aliate cu SUA, care a precizat că va mai dura o săptămână, scrie Reuters.
"Tocmai am capturat, se tot zicea că este vorba de 90%, 92%, privind califatul din Siria. Acum este 100%, tocmai am capturat 100% din califat", a declarat Trump în faţa trupelor americane din Alaska.
Anterior, comandantul FDS, Mazloum Kobani, a declarat într-un videoclip că FDS vor putea anunţa "victoria completă contra Daesh (ISIS) într-o săptămână".
Comentariile lui Trump au venit într-un discurs al preşedintelui în faţa trupelor americane din Alaska în care el a vorbit despre progresul făcut de administraţia sa în Afganistan şi Orientul Mijlociu în ultimii doi ani. El s-a oprit în Alaska în drumul său de întoarcere din Vietnam, unde s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.
În decembrie, Trump a anunţat că va retrage toate trupele americane din Siria, susţinând că Statele Unite au învins ISIS.
Deşi Statele Unite au retras o parte din soldaţi, Trump a răspuns criticilor aduse deciziei sale printr-o decizie de a lăsa 400 de soldaţi în Siria pe termen lung: 200 vor rămâne în partea de nord-est ca parte a unei forţe internaţionale iar alţi 200 vor rămâne în sud-est pentru a ţine sub control influenţa Iranului.