TUDOREL TOADER: Cinci la sută din deţinuţii eliberaţi în baza recursului compensatoriu au recidivat

E.A.
Politică / 14 martie 2019

Tudorel Toader (Sursa foto: Twitter)

Tudorel Toader (Sursa foto: Twitter)

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că, în opinia sa, scăderea populaţiei din penitenciare nu se datorează atât adoptării legii recursului compensatoriu, cât schimbării Codului Penal, în 2014, cu o "politică penală cu puternice accente preventive, pe reeducare şi reintegrare socială a celor care au comis infracţiuni".

El adaugă că aproximativ 5 la sută din cei eliberaţi în baza recursului compensatoriu au recidivat. "Subliniez acest aspect pentru că în spaţiul public au apărut accente neadecvate în sensul că beneficiarii Legii recurusului compensatoriu au revenit în majoritatea lor în penitenciare", mai spune acesta, potrivit News.ro.

"Trendul populaţiei penitenciar mi s-a spus că este în scădere, dar în opinia şi convingerea mea nu se datorează atât faptului că s-a adoptat legea privind recursul compensatoriu. Eu cred că se datorează în primul rând modului în care legiuitorul penal şi-a schimbat politica penală de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, şi anume trecerii de la Codul penal din '68, cu multele modificări, până în februarie 2014 unde era o politică penală preponderent represivă, cu pedepse mari. Noul Cod Penal din februarie 2014 a adoptat o politică penală cu puternice accente preventive, pe reeducare şi reintegrare socială a celor care au comis infracţiuni", a declarat astăzi, Tudorel Toader, la bilanţul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Tudorel Toader a afirmat că "apreciază" că, dintre cei care au beneficiat de liberarea în baza recursului compensatoriu, cei mai mulţi au trecut "prin filtrul instanţei de judecată, prin liberare condiţionată" şi doar o mică parte au beneficiat prin împlinirea termenului, fiind considerate şase zile executate la fiecare 30 de detenţie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Vai ce bucurie in opinia boului asta. Doar 5% au recidivat.

    Unul singur daca ar fi recidivat si tot ar fi fost mult pentru ca o persoana nevinovata ar fi ajuns victima.

    Toader este co-autor la toate cele 5% cazuri de recidiva si ar trebui pedepsit pentru asta. 

    1. Cum iti dau ăștia împachetată chestia aia ce ai mancat-o?

      5% au fost prinşi până acum. Eu zic să verificăm dacă în ultimul an a crescut numărul infracţiunilor săvârşite de autori necunoscuţi. Statistica asta o are IGPR. Dacă a crescut considerabil numărul infracţiunilor cu autor necunoscut şi al celor ai căror autori nu au fost încă identificaţi sau prinşi, atunci vă spun de pe acum că toate acele infracţiuni au fost comise de mulţi dintre cei eliberaţi în baza recursului compensatoriu. Puteţi să îl întrebaţi şi pe Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Va confirma ce spun eu şi nu ce spune sluga comunistă Tudorel Toader.

    Ping-pong-ul cu PUȘCĂRIAȘII ia LUPĂ de pe construcții PUȘCĂRII...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb