Primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană au fost identificate în România, informează Digi24. Este vorba de două persoane din Bucureşti şi Piteşti.
"În urma analizării unui nou lot de 93 de probe în cadrul studiului de secvenţiere a genomului virusului SARS-CoV-2, divizia de cercetare a Grupului MedLife a identificat primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de pe teritoriul României. Una dintre probe provine de la un pacient din Bucureşti, iar cealaltă este a unei persoane din Piteşti.
Totodată, specialiştii MedLife au identificat în această etapă a studiului încă 72 de cazuri de infectare cu tulpina britanică B.1.1.7, ceea ce înseamnă o prevalenţă de 77% pe lotul analizat. Potrivit raportului, cazurile de infectare cu tulpina britanică provin din Bucureşti - 61 de pacienţi, din Constanţa - 4 pacienţi, din Dâmboviţa - 2 pacienţi, din Prahova - 1 pacient, din Ilfov - 1 pacient, din Galaţi - 1 pacient, din Cluj - 1 pacient şi din Teleorman - 1 pacient, notează sursa citată.
Cele 93 de probe analizate în acest lot au fost prelevate în mod aleatoriu în perioada 20-24 februarie 2021, de la pacienţi infectaţi şi confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2 în urma testării RT-PCT, probele fiind furnizate de Direcţiile de Sănătate Publică", potrivit unui comunicat MedLife.