Deputatul PDL, Raluca Turcan, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că mai mulţi parlamentari democrat-liberali "consideră că se impune o restructurare reală a aparatului central".
Domnia sa a explicat: "Mai mulţi colegi din Colegiul Director şi din grupul parlamentar al PDL consideră că se impune o restructurare reală a aparatului central. Până acum, nu există o decizie în acest sens, urmând ca primul-ministru să hotărască şi, eventual, să propună un proiect de reformă a administraţiei centrale". De altfel, deputatul PDL de Mureş, Mihai Oprişcan, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că îşi va da demisia din Parlament dacă până la sfârşitul anului nu se restructurează Guvernul şi posturile bugetare.
Oprişcan a spus că grupurile parlamentare ale PD-L din Camera Deputaţilor şi Senat au discutat că votul împotriva moţiunii de cenzură va fi "ultimul cec în alb" pe care îl vor da Guvernului, adăugând că au existat şi unele condiţii pe care vrea să le vadă puse în practică până la sfârşitul anului, legate de restructurarea Guvernului şi a posturilor bugetare.
1. Bla bla din nou
(mesaj trimis de Radu în data de 11.06.2010, 09:40)
Acea restructurare ar trebui sa limiteze veniturile (nu doar salariile) pe care le poate obtine un angajat al statului. Adica de exemplu participarea intr-un consiliu de administratie sa fie indatorire de serviciu daca este cazul, iar banii obtinuti sa ajunga la detinatorul actiunilor la societatea in cauza, adica la buget.
Primele de orice fel ar trebui oferite doar in cazuri de performanta, adica atunci cand institutiile statului reusesc sa faca economii, sa cheltuiasca mai putin pentru acelasi lucru decat o firma privata, si cand serviciile furnizate de stat vor fi de o calitate mai buna decat a celor oferite de firmele private.
Va sustine vre-un politician asa ceva? Evident ca nu.