Turcia sau Rusia - vedeţi vreo diferenţă?

Să facem lista. Un dictator bătrân, care şi-a îmbogăţit familia şi care şi-a construit un mega-palat kitsch. Un regim care agită spectrul ultra-naţionalismului şi al cărui lider se tot pozează prin lăcaşe de cult. Un stat care a invadat un vecin, sub pretextul că acolo se pregăteşte un pogrom. Şi care a instuit, pe teritoriul ocupat de armata sa, un stat-marionetă. Un partid-stat care a călcat în picioare opoziţia şi care a pus capacul peste presa liberă.

Credeaţi că este vorba despre Vladimir Putin şi aşa-zisa "Federaţie Rusă"? De data asta, nu. Subiectul de astăzi este Erdogan şi regimul pe care l-a instituit în Turcia.

În mod normal, m-aş fi ocupat de situaţia din Ucraina. Unde, printre altele, se decide dacă lumea întreagă va face foamea la anul. Invazia rusă a devastat producţia agricolă a Ucrainei, care era, înainte de război, unul din marii producători de cereale. Din teritoriile ocupate, trupele ruse confiscă ce rezerve de cereale găsesc pe acolo şi le trimit regimului-client din Siria. Concluzia: va fi jale.

Dar iată că şi în aceste condiţii, dramatice, trebuie să ne oprim puţin la circul făcut, recent, de Erdogan. Care, spre stupefacţia tuturor (inclusiv a unor miniştri din propriul cabinet) a anunţat că va bloca aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei.

Nu ne vom pierde timpul cu "argumentele" lui Erdogan. El a făcut câteva delaraţii, total incoerente, despre Suedia şi Finlanda drept state care adăpostesc "terorişti". La care a adăugat ceva straniu, despre... Grecia ca neavând ce căuta în NATO. (Caz în care este sigur că ar fi atacat-o de mult, exact cum statele baltice ar fi fost atacate deja de Rusia dacă nu erau membre NATO). Să lăsăm frustrările despotului de la Ankara şi să vedem ce fel de regim patronează el în Turcia.

Unul, din câte se pare, tras la indigo după acela al prietenului său de la Moscova. După tentativa de lovitură de stat din 2016, Erdogan a pus biciul pe jurnaliştii independenţi şi pe politicienii incomozi. Mulţi au ajuns după gratii pentru o vină atât de trivială cum ar fi aceea de a-l fi criticat pe fiul sus-numitului.

Sub Erdogan, Turcia a ajuns în subsolul clasamentelor. În Democracy Index (2021), Turcia este pe un jalnic loc 103. Adică sub Gambia (101), Sierra Leone (97), sau Madagsacar (83). În Index of Economic Freeedom (2022), Turcia a ajuns pe locul 107. Sub Burkina Faso (100) sau Togo (104).

Politicile economice ale lui Erdogan au sărăcit milioane de turci. Lira turcească s-a devalorizat în ritm record în ultmii ani. Unele companii au încetat să mai folosească, pe piaţa internă, lirele turceşti. Datoria publică a crescut. La capitolul "percepţie a corupţiei" Turcia este pe locul 96 mondial, la egalitate cu... Lesotho.

La fel ca Putin sau ca Ceauşescu, Erdogan are mania marilor proiecte. Acum vrea să facă un fel de canal, pe lângă Istanbul, care să dubleze strâmtorile. Din câte se pare, ce a făcut Natura nu mai îi este îndeajuns. După ce au auzit această grozăvie, băncile au fugit speriate.

Dacă este să fim corecţi, unele dintre derapajele lui Erdogan nu fac decât să continue o politică veche de decenii întregi a statului turc. Iată spre exemplu ocuparea nordului Ciprului. În 1974, profitând de instabiliatea guvernului din Nicosia, autorităţile din Ankara au ordonat armatei turceşti să invadeze insula. A urmat o perioadă de brutalităţi: asasinate, deportări, violuri. Scopul era de a-i goni pe greci de pe propriile pământuri. Tot atunci a fost instalat un regim-marionetă, ne-recunoscut de nimeni, cu excepţia Turciei.

Aşa că întreb şi eu: ce diferenţă este între ce face Putin astăzi în Ucraina sau pe plan intern şi ce face Erdogan? Slavă Domnului, Erdogan încă nu a apărut la televizor să ameninţe cu un atac nuclear masiv, dar nu aş paria că nu ar face acest lucru dacă ar avea arsenalul amicului de la Kremlin.

Răspunsul este evident: nici o mare diferenţă. Ceea ce ne aduce, logic, la altă întrebare. Cum de tolerăm acest lucru? Rusia este lovită de sancţiuni severe. Ucraina primeşte sprijin militar. NATO s-a mobilizat. Aşa trebuia procedat de mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Însă Turcia este, deocamdată, scutită de neplăceri. Secretarul-general NATO a spus, probabil anesteziat de declaraţiile extreme ale lui Erdogan, că "Turcia este un aliat preţios". Nu mi se pare că este cazul. Cred că faptele duc la o concluzie diametral opusă. Turcia trebuie exclusă rapid din NATO, pentru că este pe cale să blocheze activitatea alianţei.

Din păcate, Occidentul rămâne pradă unor iluzii. La fel ca în cazul lui Putin, el crede că se poate discuta cu agitatul. Este o greşeală pe care au făcut-o adesea în timpul Războiului Rece. Un preşedinte american remarca, despre unul din dictatorii pe care America i-a sprijinit în acea perioadă: "Este un nenorocit, dar este nenorocitul nostru!". Însă, după cum arată evidenţa, Putin şi Erdogan nu îşi promoveză decât propria agendă. În detrimentul tuturor celorlaţi "parteneri".