Franţa şi Germania îi vor cere preşedintelui american Donald Trump, în această săptămână, să renunţe la planurile de impunere a tarifelor vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu, potrivit responsabilului european pe probleme comerciale, Cecilia Malmstrom.
Conform presei internaţionale, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel se întâlnesc separat cu Trump, la Washington. Macron era aşteptat să ajungă în SUA ieri, iar Merkel - joi.
Amintim că, luna trecută, Trump a impus tarife de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu, dar a acordat UE o scutire temporară de la aceste taxe, aplicată până la 1 mai.
De asemenea, SUA au scutit temporar de taxe marii producători de oţel Canada şi Mexic, cu condiţia renegocierii unui acord comercial cu America de Nord.
În aceste condiţii, Statele Unite şi UE lansează discuţii la nivel înalt pentru abordarea problemei taxelor, iar comisarul UE pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, a insistat că Washingtonul nu ar trebui să se bazeze pe niciun fel de concesii din partea UE.
"Ne aşteptăm la o excepţie necondiţionată şi permanentă de la taxe", a spus Malmstrom, exprimându-şi convingerea că Merkel şi Macron vor susţine pe deplin acest punct de vedere.
UE a elaborat o listă cu produse americane în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari) pe care le va taxa dacă blocul european nu va fi exceptat definitiv de la taxele mai sus menţionate. Măsurile ar lovi produsele tradiţionale din SUA.
"Lista este agreată de statele membre", a subliniat Malmstrom.