Ultima iluzie

Vara, timpul nemişcat, ca eternitatea, al politicianul nostru de baltă, este împărţit între concediul oficial, şpriţurile, parăzile şi carnavalurile de pe Litoral, întîlnirile de taină cu "amicii", mascate sub forma unor inocente partide de table pe nisip, pe baltă, pe yaht, ori prin cine ştie ce exclusive cazinouri de staţiuni mediteraneene. Scurtele plimbări de înviorare la DNA şi ceva împunsături între "palate" sunt numai bune să pregătească sezonul de toamnă. Politicianul lor, în schimb, este mobilizat în "tabere" şi "tradiţionale reuniuni de vară". Anul acesta, subiectul a fost acelaşi ca şi anul trecut, ca şi acum doi ani şi cam acelaşi de pe la 1918 încoace: "Cum să dăm la întors Tratatul de la Trianon!" Dacă ar fi vorba doar despre simple exerciţii de retorică politică, ori despre modalităţi neconvenţionale de întărire a "tradiţionalei prietenii politice ungaro-române", cum lasă să se înţeleagă ciudata lipsă de reacţie a responsabililor guvernării României, ori liniştea încă şi mai suspectă a presei noastre, atît de absorbită, altfel, de "eveniment" şi "breaking news", n-ar fi prea multe motive de îngrijorare. Realitatea, însă, este cu totul alta. În spatele acestor aparent banale modalităţi de exprimare a libertăţilor fundamentale de care se bucură cetăţenii europeni, inclusiv cei care s-au născut şi trăiesc oficial în hotarele României, dar care au ales să-i conteste radical legitimitatea statală şi întemeierile constituţionale, se află un proces de restructurare geo-politică a Europei; în particular, a regiunii din care România face parte. Un proces a cărui finalitate este dispariţia actualelor entităţi statale şi înlocuirea lor cu alte formule, mult mai potrivite cu interesele şi imaginea viitorului. Un viitor început deja sub ochii noştri, asupra căruia operează puţinii actori de putere care au capacitatea de a formula proiecte de asemenea anvergură şi de a le duce la îndeplinire. Cine îşi închipuie că actuala politică de stat a Ungariei, un revizionism maximalist, afirmat fără nici un fel de reţinere, este aşa... toana unui politician "sărit de pe fix", este sau naiv, pînă dincolo de limita prostiei, sau complice, fie şi numai prin tăcere. Dacă n-ar avea bătaia lungă, pe care o are, şi sprijinul marilor centre de putere (desigur Europa "bruxellizată" nu face parte dintre ele!), dacă n-ar avea urechi, ferestre, ba chiar uşi deschise acolo unde se decide politica viitorului, la Washington şi Moscova, un politician de factura lui Orban ar fi dispărut de mult. După cum era cît pe ce să şi dispară! Doar că "cineva" a avut grijă să-l reinventeze, să-l vopsească din socialist în culori de naţionalist-extremist şi să-i dea o foaie de parcurs marcată de un strident discurs şi de un neabătut parcurs politic anti-european!

Ciudat, dar deloc întîmplător, exact la vremea aceasta, politicianul nostru băştinaş a descoperit necesitatea imperioasă a "regionalizării" României pe care, desigur, "Europa lui Bruxelles" ne-o "vinde" frumos împachetată în "raţiuni" practice şi economice. Asemenea raţiuni chiar există, dar ele ar fi fost pe deplin satisfăcute de crearea unor "regiuni de dezvoltare", dotate cu un aparat administrativ specializat şi în întregime dedicat realizării unui singur obiectiv: proiectarea şi managementul macro-proiectelor de dezvoltare cu finanţare externă, fie ea europeană sau mixtă. Transformarea României prin Constituţie şi prin redesenarea împărţirii administrativ-teritoriale, pornind de la regiuni, este cu totul alt subiect!! Un subiect de care politicianul nostru de baştină, fatalitate!, fie nu se pasionează aproape deloc!; fie, dacă este pasionat, nu este deloc dispus să-l dezbată public!!!!

Dintre toate proiectele de restructurare geo-politică a zonei noastre de interes, cel aflat aproape fără întrerupere în discuţiile diferitelor cercuri de prospectivă geo-politică, în evaluări şi pe agenda politică curentă a marilor actori internaţionali, cam de prin 1980 încoace, este cel al aşa zisei "Confederaţii dunărene". Nu este locul de istorie, aici; suficient este să spunem că este vorba despre o "soluţie" contrapusă direct celei Willsoniene a statelor naţionale de putere medie ce fuseseră create în configuraţia Europei Centrale şi de Sud-Est - Iugoslavia, România, Cehoslovacia, în principal - ca factori tampon pe linia de tensiune clasică Germania-Rusia. Soluţia "Confederaţiei dunărene" era bazată pe "mărunţirea" acestor "conglomerate" create după primul război mondial şi "unificarea" lor, confederativă, pe baza unei presupuse coincidenţe de interese economice. Aşa cum se poate constata, din istoria şi soarta recentă a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, "mărunţirea" este în plină desfăşurare. Chiar dacă nu este singurul, vrea, nu vrea, România are în faţă şi acest viitor! În ciuda tuturor actualizărilor, ajustărilor şi modernizărilor ideii, un factor comun a rămas: interesul entuziast al Ungariei pentru această soluţie, oricine ar fi "sponsorul" ei geo-politic!! Iar dacă sunt doi, unul la Est - Moscova, şi unul la Vest - Washington-ul, cu atît mai bine! Nu şi pentru noi, desigur, confruntaţi cum suntem, acum, după o lungă orbecăială în negura geo-politicii continentale şi globale cu cea din urmă iluzie: cea a siguranţei şi perenităţii statului naţional-unitar.