Ultima masă

Masa era plină cu tot ce comandase. Patru porţii de scoici, un cheeseburger dublu, o jumătate de duzină de costiţe prăjite, două sucuri de căpşuni, o jumătate de plăcintă cu dovleac şi frişcă, precum şi o porţie mare de spaghete cu carne. Clientul era, totuşi, nemulţumit. Ceruse altfel de spaghete decât acelea obişnuite pe care le primise. Favoritele sale erau dintr-un soi mai mărunt, amestecate cu ceva brânză. Omul era, aşadar, scandalizat. "Vreau ca toată presa să afle ce mi-au făcut!".

Scena ar fi fost doar ridicolă dacă s-ar fi petrecut într-un restaurant oarecare. Locul acţiunii însă era penitenciarul de maximă securitate din Oklahoma. Meniul este acela cerut de către Thomas Grasso, înainte să fie executat pentru un dublu asasinat.

Ne-am fi aşteptat ca prizonierilor care urmează să fie conduşi pe ultimul drum să le cam treacă pofta de mâncare. Dar o simplă privire aruncată pe lista ultimelor mese cerute de aceştia ne arată cât de puţin previzibilă este mintea omenească.

Stephen Anderson, un ucigaş plătit executat în 2002, a cerut două sand-vişuri cu branză, o livră de cottage-chese, o plăcintă cu piersici, o livră de îngheţată de ciocolată şi câteva ridichi. Un adevărat iubitor al gas-tronomiei. A fost arestat în casa victimei, în timp se uita la televizor şi mânca tăiţeii pe care îi pregătise în bucătărie.

Ronald O"Brien, care şi-a otrăvit fiul de opt ani pentru a încasa banii de asigurare, a cerut (printre altele) o friptură bine făcută, cartofi-pai cu ketchup şi salată de roşii cu ou. Dobbie Williams avea gusturi mai simple: a cerut douăsprezece batoane de ciocolată şi nişte îngheţată.

John Duty a cerut (tot printre altele) un hot-dog de jumătate de metru, cu ceapă şi cu muştar. John Wayne Gacy, unul dintre cei mai odioşi criminali în serie din America, s-a ghiftuit cu creveţi şi cu căpşuni. Allen Davis, care a omorât o femeie şi doi copii, a comandat o masă imensă, cu homar şi cu ginger beer (între altele, desigur).

Există o tradiţie, seculară, a satis-facerii unei ultime dorinţe a condamnatului la moarte. O ţigară, un pahar de vin, un minut pentru a-şi striga ultimele revendicări. Ultima masă a fost probabil inventată ca un fel de împăcare simbolică cu acela care este pe cale să treacă în lumea cealaltă.

Dar lista exceselor gastronomice ale acestor condamnaţi ne arată că acum este vorba despre altceva. Pizza "cu de toate" (John Taylor), gumă de mestecat cu struguri (Joseph Parsons), şase ardei jalapenos umpluţi cu brânză (Karl Chamberlain), o găleată cu 21 de bucăţi de pui de la KFC şi două pizza (Robert Harris).

Senzaţia pe care o ai, ca observator, este că asişti la un gen de fiesta alimentară. Un fenomen care are valoare de simptom al unei crize morale.

Mai întâi, însă, o observaţie. Suntem obişnuiţi să interpretăm multe dintre cele care se petrec în jurul nos-tru într-o cheie politică. Acest interes exagerat pentru politică pare să fie legat de o specie de declin al interesului pentru problemele morale ale timpului nostru.

Trăim într-un extaz al politicului. Fiecare analist a ajuns expert în unicameralism, deficit bugetar, zona euro, criza mondială sau sisteme de partide. Este aici o imensă trufie implicită. "Le ştim pe toate şi le rezolvăm pe toate!". Mai are vreunul dileme etice? Se pare că nu, din moment ce pentru unii chiar de această amnezie depinde remuneraţia...

Eu cred că este timpul să mai reflectăm şi asupra valorilor morale. Asupra unor lucruri aparent izolate, dar care definesc o mentalitate, un caracter. Criza economică sau alegerile locale sunt, desigur, subiecte importante. Însă nu atât de importante încât să renunţăm la exerciţiul discernământului etic. La cunoaş-terea individului, cu meritele şi cu păcatele sale. La educarea sentimentelor morale.

Este moral, spre exemplu, să permitem unor oameni care servesc ultima masă să o transforme într-o bufonerie? Într-un context mai larg: este moral să permitem unor prizonieri să aibă drepturi şi privilegii pe care victimele lor şi oamenii obişnuiţi nu le au?

Într-o perpectivă încă şi mai generală: oare pedepsele din sistemele penale contemporane mai au o valoare educativă? Mai sunt măcar disuasive? Sau totul s-a transformat în "cos-turi sociale acceptabile"? Totul pe fondul unei culturi urbane în care elementul interlop a ajuns să fie "cool". Maşini "tunate", muzică "gangsta", bancnote aruncate înspre taraf, tatuaje obscene, limbaj de ghetou.

Suspectez că pentru unii dintre aceşti condamnaţi ritualul ultimei mese s-a transformat într-o ultimă ocazie de a-şi bate joc de semenii lor. Lawrence Brewer, executat acum câteva zile pentru una dintre cele mai oribile crime rasiale din istoria americană, a comandat două fripturi de pui cu ceapă, un cheeseburger triplu cu şuncă, trei fajitas, o pizza, o omletă etc., etc., etc., etc. Iar după ce a primit totul, a lăsat masa neatinsă, pretextând că nu îi mai este foame.

Imediat, statul Texas a abolit ritualul ultimei mese. De acum înainte, condamnaţii vor primi meniul obişnuit al zilei.