Un accident al istoriei

Istoria împărtăşeşte ceva din destinul lui Sisif. Nu urcă un bolovan pe deal, ca de acolo să-l scape iar la vale, s-o ia apoi de la început, fără odihnă şi fără speranţa de a-şi încheia vreodată cazna ci, la fel de tenace, încearcă să facă nişte şleauri în ţărîna timpului. Urme capabile să marcheze trecerea care leagă locul de plecare de o destinaţie, de locul de sosire. Un drum cu sens, cu scop, cu rost, care urmăreşte un ţel, care duce în cele din urmă la o ţintă. S-a înhămat la căruţa asta de cînd se ştie, dar ţinta nici măcar nu se zăreşte. Mai rău. Din cînd în cînd, fără nici un temei sau logică întemeiate în drumul deja parcurs, carul schimbă brusc traiectoria urmată pînă atunci cu atîta trudă. Dar nu aşa, se dă un pic mai încoace sau mai încolo. Nu, o ia razna prin păpuriş, pe arătură, prin desimea pădurii ori prin prăpăstii, nici cu gîndul nu gîndeşti, pe unde. Un accident! Iar, după ce accidentul şi-a făcut treaba, cuminte, răbdătoare, Istoria începe iar să caute, să traseze cu roţile carului ei urma drumului care duce către destinaţie. Aceeaşi, sau poate altă destinaţie. Nimeni nu ştie, niciodată. Nici măcar Istoria. Nu e de mirare, deci, că sunt unii care susţin, ca şi mine de altfel, că pentru a înţelege Istoria nu are nici un rost să tot pui cap la cap fragmentele de drum marcate de şleauri, oricît de importante ar putea ele să pară, să cauţi o inexistentă legătură între ele iar, apoi, pe această şubredă bază să încerci să "deduci" de unde a plecat şi unde va ajunge carul într-un viitor anume. Dimpotrivă, pentru a înţelege cu adevărat drumurile Istoriei, pare că singura abordare cu sorţi de izbîndă este să studiezi accidentele şi consecinţele lor. Imediate sau developate pe parcursul deceniilor, secolelor sau chiar a mileniilor.

Accidentele sunt "literele" cu care a fost scris codul genetic al Istoriei. Descifrarea lui îşi aşteaptă, încă, geniile capabile să pătrundă misterele ascunse în lanţul lor.

Gorbaciov este un accident al Istoriei. Nimic din biografia lui nu îl recomanda pentru a ajunge vreodată "cel mai puternic om al sovietelor". O biografie ciuruită de "bile negre". Origine socială: nesănătoasă! Fiu de ţărani, nepot de culaci deportaţi de Stalin pentru că se puseseră de-a curmezişul în calea Istoriei, fără să ştie. A istoriei staliniste a colectivizării, desigur. Nici vorbă de sănătoasa origine muncitorească. Asta ar fi fost de ajuns pentru ca ascensiunea lui politică să nu treacă niciodată dincolo de genunchiul broaştei. Nici măcar nu ar fi trebuit să aibă o carieră politică. Putea foarte bine, dacă Istoria nu era mînată alandala, de colo colo, de tot felul de accidente, să rămînă un mecanizator de nădejde şi să iasă la pensie mecanizator fruntaş! Ar fi fost milioane de motive şi circumstanţe care ar fi trebuit să-l facă pe Gorbaciov cu totul şi cu totul altceva decît a ajuns, în cele din urmă. Destinul, însă, nu a ţinut cont aproape deloc de datele concrete ale vieţii lui. Şi-a urmat cursul numai de el ştiut şi a făcut, dintr-un anonim calificat, un personaj pe care oricum ar încerca cineva să scrie şi să rescrie istoria între paginile cărţilor, nu va putea să nu îi rezerve un capitol. Gorbaciov nu este doar o pagină de istorie, este cel puţin un capitol. Nu prin ceea ce a făcut sau nu a făcut, ci prin consecinţele a ceea ce a făcut şi nu a făcut! Destinul lui Gorbaciov a întretăiat magistrala Istoriei în două puncte critice, la un interval de timp mai mic de un deceniu. Prima dată, cînd a luat în serios "misiunea" de a trece "ţara sovietelor", definitiv şi fără cale de întoarcere, dincolo de pragul şi limitele istoriei sale staliniste. Evident, nu el şi-a inventat misiunea aceasta. I-a fost pusă în mapă, odată cu mandatul de Secretar General al PCUS. Devenise evident, pentru cei care aveau ochi şi voiau să vadă, chiar şi din interiorul sistemului sovietic, că drumul URSS pe calea lui Stalin ducea către o singură şi inevitabilă destinaţie: stagnarea şi eşecul istoric. Pierderea definitivă a contactului cu dinamica ştiinţifică, tehnologică, industrială şi economică a Occidentului. Misiunea lui Gorbaciov a fost să producă accidentul! Să deraieze traiectoria URSS, să îi scoată istoria din matcă, să-i deschidă drum către orizonturi la care pînă atunci chiar şi liderii ei cei optimişti visaseră doar. Ori, poate nici atît. În acest punct, Gorbaciov a luat prima dintre cele două decizii strategice ale destinului său: schimbarea de care este nevoie nu se poate produce atîta vreme cît hăţurile puterii vor sta în mîna "aparatului de partid". Nu milioanele de membri ai PCUS erau problema, ci sistemul parazitar al "profesioniştilor puterii", cei pentru care orice schimbare cu adevărat semnificativă a statutului lor era un pericol de moarte, adică de irelevanţă şi dispariţie din istorie. Este motivul pentru care Gorbaciov lansează "perestroika" printr-un dialog direct, ostentativ direct, al lui şi al oamenilor săi, cu "omul de pe stradă", scurcircuitînd cu bună ştiinţă reţelele de "profesionişti ai partidului". "Aparatul de partid" din care KGB-ul şi alte instituţii similare ale puterii făceau parte integrantă nu i-a iertat acest lucru niciodată. Nici acum, după moarte! Putin, ţarul de azi de la Kremlin, a încălecat şi călăreşte şi azi acest val de resentimente şi grave acuzaţii de trădare aduse lui Gorbaciov. Din cauza lui, spune Putin chiar şi la catafalcul lui Gorbaciov, a deciziei sale de a scoate din priză cea mai importantă piesă a puterii în statul sovietic, partidul şi anexele sale militarizate, a fost provocat "cel mai mare dezastru din istorie", dezmembrarea URSS. A doua decizie strategică a destinului său, Gorbaciov a luat-o atunci cînd pe agenda politică a URSS, a Europei şi a lumii a ajuns sorocul încheierii, în sfîrşit, a ceea ce se numeşte cel de al doilea război mondial. Mai mult sau mai puţin cunoscut, cei ce trebuiau să ştie, ştiau că înţelegerile de la Yalta şi cele conexe fuseseră garantate pentru o jumătate de secol. Venise sorocul deschiderii unui nou drum prin Istorie. Staţia de pornire: reunificarea Germaniei, retragerea militară din spaţiul Europei de est şi....staţia de sosire? De aici încolo, s-a deschis drumul imponderabilelor. Al problemelor cu soluţii vag conturate şi niciodată puse pe deplin de acord între cei care deciseseră, la Est şi la Vest, căderea zidului din Berlin, ruperea zăgazurilor în Europa de Est şi dezgheţul post război rece. Sunt convins că, la nivelul cel mai general, Gorbaciov a operat cu conceptul vag al unei noi ordini mondiale bazată pe teoria "convergenţei sistemelor" politice. O convergenţă lentă dar inevitabilă şi, în bună măsură, benefică pentru toată lumea. Asta, desigur, era "teoria". Unde suntem astăzi arată clar cît de mare poate fi prăpastia între practică şi teoriile care au pretenţia că sunt capabile să pună hăţuri şi zăbală Istoriei. Astăzi, cînd omul Gorbaciov a ieşit definitiv din parcursul accidentelor vieţii pentru a se odihni, deloc netulburat, întru veşnicie, putem spune fără teama de a greşi că "Accidentul Gorbaciov" a avut loc. Istoria a deraiat, a sărit din matcă, a luat-o razna şi, aşa cum era de aşteptat, a făcut-o în direcţii pe care Gorbaciov şi alţi lideri politici ai vremii sale nu au avut nici cea mai mică intenţie să o îndrepte. De aici înainte, acum că prima filă a fost scrisă, se deschide lista consecinţelor a ceea ce Gorbaciov a însemnat în politică. Nu doar cea a URSS, a PCUS sau pentru vieţile a milioanelor de "cetăţeni sovietici", ci şi pentru destinul Europei şi al lumii. O carte plină de surprize, nu doar pentru generaţia care l-a văzut şi auzit pe Gorbaciov în carne şi oase, ci şi pentru cîteva dintre cele care îi vor urma. O carte cu coperţile mereu deschise.