Un avion având la bord 104 persoane evacuate din Sudan a aterizat pe aeroportul Eindhoven, în sudul Olandei, a anunţat ieri seară Ministerul olandez de Externe, scrie AFP.
Aceste persoane au fost evacuate iniţial spre Iordania înainte de a putea urca într-un avion pentru Olanda.
"Zborul dinspre Iordania cu 104 evacuaţi la bord tocmai a aterizat la Eindhoven", a declarat ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra.
Şeful diplomaţiei de la Haga şi-a exprimat mulţumirea că persoanele evacuate sunt acum "în siguranţă în Olanda", după ce "au trecut prin o perioadă foarte dificilă în Sudan".
Printre cei 104 evacuaţi se numără cetăţeni olandezi şi persoane de alte naţionalităţi, a indicat ministerul, fără a oferi detalii suplimentare.
În total, peste 100 de cetăţeni olandezi au fost evacuaţi din Sudan, jumătate cu zboruri olandeze. Alte 70 de persoane de alte 14 naţionalităţi diferite au fost evacuate cu zboruri olandeze, a informat Wopke Hoekstra.
Armistiţiul de 72 de ore între beligeranţii din Sudan sub egida Statelor Unite a fost parţial respectat marţi la Khartoum, în timp ce ţările străine accelerează eforturile de evacuare a cetăţenilor lor din această ţară nord-africană cufundată în plin haos.
În zece zile de la începutul luptelor din Sudan, peste 459 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 4.000 au fost rănite, potrivit Naţiunilor Unite.