Un guvern de vreme rea

Guvernul Ciucă nu va avea nicio lună de miere. Şi nici nu poate să trezească prea multe iluzii. Apărut în condiţii speciale, guvernul Ciucă ar trebui să combată două pandemii - una epidemică şi alta politică - dar şi un cumul de crize. Deja guvernul Orban 2 fusese un guvern de vreme rea, iar contextul pandemic şi guvernarea minoritară i-au redus marja de manevra ducând inevitabil spre rezultatul alegerilor din decembrie 2020, iar guvernul Câţu a fost un guvern de încercare, în care nu s-au putut acomoda viziunile diferite privind regimul politic şi obiectivele divergente privind guvernarea ale PNL şi USR, dar odată cu guvernul Ciucă, perioada de tranziţie către un alt tip de sistem politic se prelungeşte şi ia forma unui guvernări de concentrare republicană care se deosebeşte, cel puţin ca scop, guvernelor-cartel care au funcţionat sub forma unor variate forme de coaliţii mai înainte. Căci faţă de pericolul extremist - care trebuie corelat cu războiul hibrid în care suntem implicaţi deja de ceva vreme - este nevoie de o concentrare republicană care nu se putea realiza în interiorul parlamentului.

Nici nu a început bine guvernarea şi tendinţele opuse dintre cele două partide pivot se simt. Şi, aparent, nici unul dintre partide nu conştientizează miza acestei guvernări care nu este nici PNRR, nici împărţirea resurselor, ci viitorul democraţiei. În principiu o coaliţie minimal câştigătoare ar fi fost suficientă pentru formarea unui guvern, dar situaţia politică s-a schimbat. Concentrarea de forţe ostile democraţiei dar şi orientării europene a României în jurul extremiştilor (spre exemplu, unii dintre foştii parlamentari PSD din legislatura trecută care au fost vârf de lance în ofensiva împotriva statului de drept sunt acum consultanţii parlamentari ai AUR), la care s-a adăugat criza internă şi lupta pentru conducere din PNL, au făcut ca forma unei coaliţii cu orientare guvernamentalistă şi condusă de un cabinet de coaliţie să nu mai funcţioneze. Patru motive au dus la destrămarea coaliţiei PNL-USR- UDMR:

- tensiunea între interpretarea prezidenţialistă şi guvernamentalistă a regimului politic;

- caracterul antisistem al USR care făcea dificilă colaborarea cu partide sistem de tipul PNL şi UDMR;

- conflictul între modelul guvernului centrat pe prim-ministru, asumat de Florin Cîţu şi guvernul de tip cabinet pe care îl avea în vedere USR;

- ascensiunea extremismului şi înclinaţia PSD către o colaborare cu AUR.

În noile condiţii, preşedintele Iohannis s-a văzut pus nu doar în situaţia de a fi simplu spectator la actul guvernării, dar şi de a asista la degringolada guvernării sub presiunea anarhismului de extremă dreaptă care a pus statul român, şi aşa fragil, într-una din cele mai grave situaţii de după 1989.

Gestionarea lamentabilă a crizei Covid în 2021 şi eşecul campaniei de vaccinare, succesul teoriilor conspiraţiei, ieşirea dificilă din criza de guvernare, degringolada PNL, efectele crizei economice (creşterea preţurilor la energie) cumulate cu o criză politică şi societală endemice favorizau AUR. Iar anticorpii împotriva extremismului lipsesc şi de la PSD, şi de la PNL, şi de la UDMR. Doar USR pare să-i fi conservat într-o oarecare măsură. Acestea au fost - probabil - câteva din motivele pentru care probabil că preşedintele a susţinut o coaliţie supra-dimensionată: nu pentru a izola USR (care se va acomoda la opoziţie şi-şi va recupera electoratul), ci AUR. Nu întâmplător, AUR avea tendinţa de a se apropia de PSD. Iar PSD, un partid post-comunist pentru care social-democraţia este doar etichetă, nu o ideologie, nu putea neutraliza propriile tendinţe extremiste. Din contră, de-a lungul timpului PSD a cooptat mulţi politicieni extremişti în partid, iar tentaţia trump-ismului nu a dispărut odată cu Liviu Dragnea. Dar aflat la guvernare, PSD va trebui să dovedească că este un partid responsabil sau riscă să plătească costurile.