Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu Gruparea Mobilă de Jandarmi, au depistat 38 cetăţeni din Irak şi Pakistan, care au încercat să intre ilegal în ţara noastră, din Serbia, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.
Instituţia transmite: "În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, în cooperare cu lucrătorii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, au desfăşurat mai multe acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Comorâşte, Agadici, Vărădia, Doclin, Vrani şi Forotic mai multe grupuri de persoane, formate din adulţi şi minori, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării".
Având în vedere că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
Poliţia de frontieră precizează: "În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt în total 35 de cetăţeni pakistanezi şi irakieni, 31 de adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani şi 4 minori, cu vârste între 2 şi 17 ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei."
De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Butin, trei cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.
Reprezentanţii poliţiei au adăugat: "În cadrul verificărilor, s-a stabilit că cei în cauză sunt trei bărbaţi din Pakistan, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei".
În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.