Un pitic la curtea unui alt Ioan fără de ţară

Desigur, nu despre înălţimea măsurată în centrimetri a Preşedintelui Macron este vorba, ci despre statura sa politică. Micronică! Confirmată atît pe piaţa politică a Franţei, cît şi pe cea europeană, nu mai zic mondială. Recent, a obţinut în alegerile prezidenţiale o victorie de care ar trebui mai degrabă să îi fie ruşine, decît să se mîndrească cu ea, devenind nou alesul unei minorităţi a francezilor, transformaţi în majoritate prin refuzul "majorităţii tăcute" de a participa la vot. Acum, după al doilea tur de scrutin al parlamentarelor din Franţa, are şanse bune să "domnească" peste o fragil încropită majoritate sub culorile prezidenţiale sau peste o majoritate ostilă, în celebra şi atît de păguboasa formulă a "coabitării". Păguboasă, îndeobşte politic, pentru Preşedinte şi în mai toate felurile, pentru Franţa şi pentru francezi. Ce să-i faci?! A V-a Republică nu se lasă reformată cu una cu două, în ciuda unor studii aprofundate întreprinse şi susţinute de nume grele ale elitei politice şi intelectuale a Franţei (A.Lamassourre, J.M Donegani, J. Atali) publicate doar în ultimele trei decenii care conclud dincolo de orice "îndoială raţională" că întocmirile ei politice şi instituţionale împing Franţa într-o fundătură, erodează fără milă clasa politică şi instituţiile democratice, iar cu deosebire interesul francezilor pentru participare electorală şi, mai larg, pentru politică. Rezultatul? Creşterea fără precedent a votului anti-sistem, excese şi abuzuri instituţionale anti-democratice, lipsă de autentică reprezentativitate pentru formulele de guvernare, alimentarea populismelor de toate culorile, nuanţele şi formulele ideologice.

Cum agenda politică a Franţei îi rămîne închisă şi nu poate face, cu adevărat, mai nimic pentru problemele ei mai vechi sau mai noi, E. Macron s-a agăţat ca înecatul de pai, de "agenda europeană". Mai precis, ce şi-a zis el în barbă: dacă tot nu pot reforma politica din Franţa, atunci măcar să reformez din rădăcini Uniunea Europeană şi politica ei! Cu Marea Britanie dispărută de pe hartă şi Germania în plin proces de reevaluare a politicilor erei merkeliene, poate că hăţurile Uniunii Europene nu i-ar sta chiar rău în mîini. Cu condiţia, desigur, să se poată urca în şa. Şi, evident, din cauza staturii... politice... el nu prea poate. Aşa zisele sale propuneri de "reamenajare" instituţională a UE nu diferă în substanţă cu nimic faţă de cele lansate în mai multe rînduri, odată cu absorbţia ţărilor din fosta Europă de Est. Pentru a nu deranja prea mult cercul fondatorilor, cei care trebuie să conteze în luarea deciziilor, din care Franţa face parte, s-au vehiculat formule care mai de care mai "inventive": "geometrie variabilă", "cercuri concentrice", "majorităţi speciale", "consensualităţi ad hoc", cu condiţia să fie ale celor mari, desigur! Ideea de bază a fost însă mereu aceeaşi: ceea ce hotărăsc cei mari să nu mai poată fi nici blocat, nici întors de cineva. Iar, cine nu vrea să urmeze, nu are decît să rămînă de căruţă. Cu consecinţele de rigoare. Alte decizii nu se pot lua şi alte opinii sau poziţii nu contează. Varza aceasta de Bruxelles a fost puţin stropită cu apă de izvor, să pară acum culeasă din răzor, împachetată în cutii cu specificaţia "Macron" şi oferită drept dar otrăvit membrilor UE, spre acceptare necondiţionată. România a făcut gestul neelegant, desigur, de a trimite înapoi darul, reuşind să ofenseze expeditorul, dar să păstreze şansa de a nu fi deposedată chiar şi de bruma de drepturi care îi revin în actuala formulă instituţională a UE. Acesta este oaspetele şi de aceea s-a deranjat pînă la Bucureşti, nicidecum pentru întărirea flancului estic al NATO, aşa cum instituţiile oficiale din România comunică public. Afară, o fi vopsit gardul în culorile NATO şi ale interesului pentru implicaţiile conflictului din Ucraina, dar înăuntru leopardul are cu totul şi cu totul altă paletă coloristică! Şi interese, desigur.

Postura politică a gazdei nu diferă radical de cea a oaspetelui său. Preşedintele Iohannis a pierdut de mult ţara care l-a ales. Agenda internă este în cea mai mare parte închisă, iar dacă nu închisă, oricum complet neinteresantă pentru Preşedinte, în ciuda faptului că formula de guvernare are aghesmuirea sa. Măsurile de guvernare nu au nimic de a face cu "voinţa prezidenţială" sau cine ştie ce proiecte promovate de Cotroceni, ci sunt rezultante, în bună măsură haotice, ale tîrguielilor de obor, hîrjonelilor şi ghionturilor dintre partidele componente ale coaliţiei la putere, în care fiecare se preocupă de agenda propriilor interese şi nicidecum de cea a intereselor cetăţenilor României. În exterior, rolul Preşedintelui României a fost redus la cel de "ecou". Poate tocmai de aceea s-a mirat şi Preşedintele Franţei. De ce n-a răspuns Iohannis "adecvat" cînd s-a trezit pe masă cu propunerile de renovare ale UE, "emanate" de Macron? Poate, omul n-a înţeles! Aşa că a venit el pînă la Bucureşti să îi explice, cu subiect şi predicat, cum vine cu noua ordine europeană, promovată de Franţa macroniană şi de ce România nu poate să facă multă vreme opoziţie faţă de proiect, fără să încaseze noi penalităţi, politice şi economice. Ca şi cînd cele pe care România le încasează în virtutea statutului de "euro-paria" care i-a fost rezervat şi din care singură nu poate ieşi, nu ar fi de ajuns! Un statut la care Franţa a contribuit substanţial şi cu rîvnă, probabil în virtutea "parteneriatului strategic" şi a tradiţional-istoricelor legături de prietenie care leagă mai mult Bucureştii de Paris, decît invers.