Un război care ascunde un altul

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 21 februarie 2022

Cristian Pîrvulescu

Rusia duce de trei decenii, de la colapsul URSS, un război neregulat, fără reguli, dar cu un scop clar: să pregătească recâştigarea teritoriului pierdut atunci când derularea evenimentelor o va permite. Aşa se face că războaiele îngheţate, cum este cel din Transnistria, au fost întreţinute iar enclavele au fost protejate de Moscova pentru a putea pune presiune pe noile state apărute pe ruinele fostei URSS în anii "90. Ori, denumirea sa, război neregulat, nu trebuie să ne inducă în eroare: acest război se bazează pe o serie de tehnici care urmăresc să pună adversarul într-o ipostază dificilă. De altfel, strategii occidentali s-au inspirat în secolul trecut din experimentele asiatice de război neregulat (China, Vietnam) pentru a face faţă mişcărilor insurecţionale - şi aceasta chiar cu riscul de a afecta funcţionarea armatelor regulate. În ceea ce priveşte Rusia, mai ales după experienţa războiului din Afganistan, politicienii şi militarii au înţeles avantajele războiului neregulat şi l-au folosit. E ceea ce s-a întâmplat şi în Donbas după 2014. Iar cum Rusia lui Putin nu este decât conturarea Rusiei lui Boris Elţîn, războaiele neregulate ale lui Putin s-au inspirat din războaiele îngheţate ale lui Elţîn. În fond, ca succesor ales de Elţîn însuşi, Putin a continuat aceiaşi linie, la care a adăugat propria sa rătăcire mistico-strategică.

Şi nu e exclus ca unele din ideile lui Putin sa vină din Arta Războiului. În Arta Războiului, atribuită lui Sun Tzu - un personaj cvasi-mitologic şi o carte a cărei influenţa este de-a dreptul religioasă asupra dictatorilor comunisto-militarişti cum au fost Mao sau Ho-Chi Min -, încă din primul capitol, intitulat "Evaluări " (altfel spus calcule strategice şi tactice), putem afla că: "1. Războiul este o problemă de o importanţă vitală pentru Stat, domeniu al vieţii şi al morţii, calea care duce spre supravieţuire sau spre nimicire; 2. Este neapărat necesar să fie studiat temeinic." La această banală şi pretenţioasă formulă devenită sacrosantă imediat (a se vedea ediţia română a Artei războiului), Li Ch'uan (un cunoscut scriitor de tactică militară care a trăit în secolul al VIII-lea, ale cărui reflecţii au fost integrate parţial în Arta Războiului fiind asimilate ca parte a tradiţiei "Războiului" lui Sun Tzu s.n.) adaugă: "Armele sunt instrumente de rău augur. 1. Războiul este o problemă serioasă; ne temem că oamenii n-ar trebui să pornească la război fără reflecţia pe care acesta o merită. 2. Evaluaţi-l deci în funcţie de cinci factori fundamentali şi comparaţi cele şapte elemente enumerate mai departe 3. Aşa vă veţi putea da seama de datele lui esenţiale. 4. Primul dintre aceşti factori este influenţa morală; cel de-al doilea, condiţiile atmosferice, al treilea, terenul, al patrulea, comandantul şi al cincilea, doctrina."

Războiul neregulat - o formă de război desfăşurată în afara cadrelor legale şi a principiilor care ar trebui să reglementeze o confruntare militară - a fost multă vreme considerat o excepţie în istoria războaielor şi a conflictelor majore care au marcat secolul al XX-lea. În general acesta a fost dezavuat din cauza unei aşa-zise lipse de nobleţe care ar trebui să însoţească faptele militare. Dar, cu siguranţă a fost respins şi pentru că este o strategie a celor slabi împotriva celor puternici, ori Marile puteri nu vor să fie considerate slabe. Dar Rusia nu are aceste complexe. Pe de o parte pentru că nu mai era o Mare Putere atunci când începea această aventură, iar acum pentru că resursele economice şi dezvăţarea nu o avantajează.

Acum se pare că Vladimir Putin, folosind toate mijloacele la îndemână, a decis ca a venit momentul - mai ales că timpul nu curge în favoarea lui, îmbătrâneşte şi nu are succesor - recuceririi teritoriului, cel de-al treilea factor prezentat în textul de mai sus de Li Ch'uan. Pentru a reuşi, dincolo de invadarea propriu-zisă a Ucrainei, Putin are o singură şansă să reuşească în planul său: să-şi dezbine adversarii. De aceea, în vechea tradiţie ţaristă şi sovietică, a pregătit războiul cu minuţiozitate prin preluarea "influenţei morale". Iar aici, statele din această parte a Europei au fost în mod special vulnerabile. E ceea ce se întâmplă şi României, care este terenul unui război informaţional de cel puţin un deceniu, război pe care politicienii şi strategii militari nu l-au luat serios la socoteală. Iar astăzi - a dovedit-o eşecul vaccinării - o bună parte din societate este expusă direct propagandei inamice. Şi, acest război tăcut, nevăzut dar eficient, abia dacă-l mai ascunde pe celălalt, cel care va lovi cel mai probabil Ucraina zilele următoare.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Multa poezie in explicatiile domnului Parvulescu. Daca Putin ar fi fost vreun mare patriot si ar fi vrut refacerea URSS ar fi transformat Rusia intr-o mare putere economica si astfel intr-un magnet pentru sateliti.

    Tot ce ascunde razboiul asta cu Ucraina este frica lui Putin de a nu fi dat jos, ori de catre poporul rus ori de catre camarila sa. 

    Miscarile populare masive de revolta din Bielorusia si din Kazahstan l-au facut sa intre in panica si a ales exact calea ce-a mai riscanta de a se mentine la putere. Pentru ca razboiul este un risc imens pentru Putin si pentru camarila care-l serveste. Daca era un adevarat discipol al lui Sun Tzu ar fi investit masiv in economie si ar fi deschis Rusia la investitiile straine care creeaza locuri de munca bine platite si o efervescenta pozitiva in economie si societate.

    Dincolo de luminile stralucitoare de pe bulevarde si de la frumosul metrou moscovit, Rusia este o tara profund cenusie. O lume gri, periculoasa si deprimanta pentru o familie obisnuita, cu strazi pline de bodyguarzi, securisti, mafioti si masini cu girofar. 

    1. Eu Colea învățat limba român la școala ca sa aud fasciști care poate sa vina în Moldova. De ce? Noi avem aicea Republica. Tovarish Putin dat pensii la toți tavarishii. Cum vine astea? Ca sa nu scriti tot felul de propaganda. Rusia și Velicorusia sa se dezvolte zicem dar fără sa ne dea NATO. Cum vine asta? Tovarish Putin o sa ne zică dar sa stam pana atuncea. Noi aicea dorim pace dar fără NATO și fără Ucraina ca sa ocupam și noi ceva de acolo ca doar avem nevoie sa dezvoltam.

      Eu, să fi fost în locul lui Putin, trimiteam in Gulag toți susținătorii propagandei vestului.

    > Iar astăzi - a dovedit-o eşecul vaccinării - o bună parte din societate este expusă direct propagandei inamice.

    Da, sigur. Nu e tara asta condusa de prosti, e doar compusa din prosti, sau cum? De vina e "propaganda" inamic si nu hotia fara margini a unei elite nelegitime. 

    Ce s-ar intampla daca, de ex., ar opri Romania internetul si televiziunea straina? In nici un caz prosperitate! O Romania inchisa ar duce hotia la cote maxime. 

    Deci, mai usor cu propaganda impotriva "propagandei". De vina sunt "liderii" tarii care sunt lipiti pe scaun pe vecie si care sistemic nu permit sa vina altcineva diferit de ei. Romania e o tara captiva, fara viitor. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb