Un război cu iz electoral

Între Israel şi Teritoriile palestiniene se desfăşoară un război ale cărui semnificaţii electoraliste sunt acoperite de zgomotul rachetelor şi al clădirilor prăbuşite, dar nu pote fi eludate. Israelul se află într-o criză politică prelungită, provocată de ambiţia lui Benjamin Netanyahu de a rămâne prim-ministru. Schimbarea contextului internaţional, provocată de alegerea lui Joe Biden ca preşedinte la SUA, a făcut şi mai dificilă poziţia celui mai longeviv prim-ministru israelian de până acum. După un şir de trei alegeri parlamentare în doi ani de zile, din care două anticipate, ultimele alegeri legislative israeliene din martie anul acesta, au dat un rezultat care nu permite formarea niciunei majorităţi fără sprijinul partidelor arabe. Pe de altă parte, la începutul lunii iunie se încheie mandatul preşedintelui Israelului, Reuvlen Rivlin, care nu va mai putea candida pentru un nou mandat. Iar pe 22 mai ar fi trebuit să fie organizate primele alegeri în Teritoriile palestiniene din ultimii 15 ani, dar acestea au fost amânate de preşedintele Autorităţii palestiniene Abu Abas dintr-un motiv improvizat, dar în realitate pentru că Hamas-ul avea toate şansele să le fi câştigat.

Încă o dată, formula lui Clausewitz - războiul este continuarea politicii cu alte mijloace - este validată. În aceste condiţii electorale, acest război este un atu pentru extremiştii din ambele tabere. În condiţii de război cu Hamas şansele lui Yair Lapid, liderul Yesh Atid (Acesta este viitorul) şi al opoziţiei, de a forma un guvern cu sprijinul unei părţi a deputaţilor partidelor arabe scad. Şi Naftali Bennett, liderul celui de-al patrulea partid, Yamina, unul din inamicii din dreapta spectrului politic israelian Netanyahu, care părea convins să participe la o coaliţie anti-Netanyahu, are limitată marja de manevră. Iar Lapid, care este un moderat, nu este avantajat de acest război. În schimb, Beni Gantz, care este ministru al apărării în guvernul Netanyahu, şi a devenit şi ministru al justiţiei după o mică criză guvernamentală acum două săptămâni, ar putea recupera o parte din susţinerea pierdută. Mai ales dacă ar putea.

Aşa cum s-a mai întâmplat şi în trecut, privite din perspectivă militară, loviturile administrate de Israel Hamas-ului s-ar putea să fi fost eficiente, dar politic şi mediatic este un adevărat dezastru pentru statul evreu. Imaginea Israelului care bombardează clădirile în care se află sediile agenţiilor de presă, cum s-a întâmplat sâmbătă, este devastatoare. Chiar dacă bateriile de rachete - trase cu miile de Hamas către oraşele israeliene - se află chiar la subsolul anumitor clădiri sau a clădirilor în care locuiesc oamenii obişnuiţi. Hamas-ul a asumat acest risc, al unui război total în care vor exista victime civile, pentru că, astfel, poziţia sa se consolidează,iar opinia publică internaţională se plasează spontan de partea celui care pare mai slab.

Dar cel care a aprins fitilul acestui conflict pare a fi Itamar Ben Gvir, un lider extremist israelian şi aliat a lui Netanyahu, pe care şeful poliţiei din Israel, Kobi ShabtaV, îl acuza zilele trecute cn este responsabil pentru violenţele din Ierusalim de la sfârşitul ramadanului acum o săptămână şi jumătate care au dus la escaladarea violenţei şi a justificat reluarea ostilităţilor de către Hamas.

Intrat în Knesset la alegerile din martie anul acesta, datorită insistenţei lui Benjamin Netanyahu pe lângă micile partide religioase de a se alia cu Ben Gvir, acesta se făcuse remarcat încă de acum 25 de ani prin poziţiile sale rasiste şi suprematiste. Poziţiile sale îşi găsesc originea în ideologia lui Meir Kahane, un rabin extremist care propunea în anii 080 ai secolului trecut instaurarea unei teocraţii în Israel şi expulzarea tuturor arabilor. În această tradiţie, după asasinarea lui Kahane în New York în 1990 de către un extremist egiptean, Ben Gvir, care se făcea deja remarcat la doar 19 ani ca un agitator violent împotriva lui Yitzhak Rabin, a devenit încet, dar sigur, cel mai important reprezentat al acestui curent radical care a reuşit să pervertească o parte a tineretului israelian care a ajuns să organizeze adevărate linşaje împotriva arabilor israelieni. Doar cu două săptămâni înaintea scenelor incredibile în care cetăţeni israelieni sunt linşaţi de mulţimi furioase transmise în direct săptămâna trecută de televiziunile israeliene, la sfârşitul lunii aprilie susţinătorii săi din partidul Lahava au provocat populaţia arabă din Ierusalim scandând lozinci anti-arabe în zona porţii Damasc din Oraşul Vechi. Mai mult, într-un mod provocator, Ben Gvir şi-a deschis în luna aprilie un birou parlamentar în cartierul Şeic Jarrah din Ierusalimul de est care este centrul colonizării israeliene şi a noilor implantări în zona arabă a oraşului.

Or, criza politică prelungită şi toate aceste provocări au creat o stare conflictuală care, pe fundalul ramadamului, a dus la confruntările de la Ierusalim care au dus la redeschiderea conflictului. Dar, odată început, acest conflict va fi dificil de oprit câtă vreme situaţia politică din Israel nu se va clarifica. Iar extremiştii şi fanaticii din cele două tabere nu au niciun interes ca situaţia să se detensioneze.