Un secol (aproape) pierdut

Puţină istorie factuală! În vara anului 1914, când manevrele politice ale Rusiei făceau ca războiul să devină inevitabil, toţi beligeranţii credeau că luptele se vor încheia în câteva luni. Dar nu a fost să fie, iar durata războiului a făcut ca statele puterilor învinse - dar şi Rusia, devenită în noiembrie 1917 sovietică şi care încheiase în martie 1918 o pace separată - să se descompună. Anul 1918 - care avea să fie proclamat sfârşitul Vechii Europe, al aceleia construite în urma Congresului de la Viena din 1815 - a fost, de la început până la sfârşit, unul al re-compunerii politico-teritoriale şi al (re)naşterii naţionale. Intrarea Statelor Unite în aprilie 1917 în Marele Război de partea Antantei pusese deja Puterile Centrale într-o situaţie tactică dificilă.

În încercarea disperată de a schimba soarta războiului, Germania s-a lansat într-o aventură politică în Est care nu-i va aduce victoria, dar va avea consecinţe incalculabile pentru secolul care a urmat. Lovitura de stat bolşevică din noiembrie 1918, sprijinită de Germania, a scos Rusia din război, dar a dus la apariţia URSS care, concentrând resursele vechii Rusii cărora le-a adăugat ideologia totalitară, a devenit o supra-putere. Căderea URSS-ului după revoluţiile din 1989, nu a dus la dispariţia tentaţiei hegemonice a Rusiei, ci doar la diminuarea sa temporară. Iar Rusia putinistă actuală îşi poate, în egală măsură, revendica dubla moştenire a sovietismului şi ţarismului.

Prin tratatul de la Best-Litovsk, Rusia ieşea din război, ceea ce a oferit Puterilor Centrale o scurtă perioadă de superioritate numerică pe frontul de Vest, dar, inevitabil, ofensiva din primăvara anului 1918, declanşată înainte ca grosul trupelor americane să ajungă în Europa, nu şi-a atins obiectivele. Şi nici nu avea cum să le atingă pentru că nu resursele pentru susţinerea obiectivă a războiului lipseau Puterilor Centrale. Pe 11 noiembrie, când Germania semna armistiţiul, deja două milioane de soldaţi americani erau pe frontul francez, dintre care un milion de militari erau deja angajaţi în lupte. Între timp, aliaţii Germaniei ieşiseră din război unul câte unul: pe 29 septembrie, prin Armistiţiul de la Salonic, Bulgaria ieşea din război, pentru ca o lună mai târziu, pe 30 octombrie, să vină rândul Imperiului Otoman, iar pe 3 noiembrie chiar şi Austro-Ungaria ieşea din război.

Ce se întâmplase însă încă din ianuarie 1918 şi se pare că trecuse neobservat într-o Românie care nu părea să poată vedea dincolo de interesul pe termen foarte scurt? Pe 8 ianuarie, în faţa Congresului SUA, preşedintele Woodrow Wilson lansase cele "paisprezece puncte", care vor constitui baza tratatelor de pace de după Marele Război. Dintre acestea, primele cinci vor contribui la creionarea unei noi arhitecturi a lumii pentru un secol: interzicerea diplomaţiei secrete, accesul liber la mare, comerţul liber, dezarmarea şi autodeterminarea şi democraţia.

Procesul de autodeterminare de care vorbea preşedintele Wilson începuse deja odată cu prăbuşirea frontului de Est, înainte ca Germania să fi ocupat teritoriile părăsite de Rusia sovietică, din februarie 1918 când, pe 16 februarie, Lituania, iar apoi pe 24 februarie, Estonia, îşi declaraseră independenţa. Acesta este contextul în care pe 6 februarie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a declarat independenţa Republicii Moldova, iar mai apoi, la 9 aprilie (stil nou), a votat unirea condiţionată cu România. Letonia va urma exemplul celorlalte două ţări baltice abia pe 18 noiembrie 1918, după ce Germania ieşise din război. În Centrul Europei, prăbuşirea frontului balcanic şi victoria Italiei creaseră condiţiile politice pentru ca noi state - pe 28 octombrie 1918 Cehoslovacia, iar pe 30 octombrie statul slovenilor croaţilor şi serbilor - să-şi declare de asemenea independenţa faţă de Ungaria şi Austria, iar pe 1 decembrie executivul acestui stat efemer să voteze unirea noului stat cu Serbia, ceea ce va duce la apariţia Regatului serbilor, slovacilor şi slovenilor care se va numi după 1929 Iugoslavia.

Acestea sunt condiţiile în care a fost votată la Alba Iulia Unirea din 1 decembrie 1918. Un secol s-a scurs şi Unirea nu pare să se fi împlinit, însă. Poate pentru că nu există încă un consens în privinţa modernizării şi occidentalizării. Căci dacă, între timp la Tallinn cărţile de identitate electronice sunt folosite de 98% din populaţie, fiind şi cărţi bancare şi abonamente pentru transportul în comun, în România introducerea aceluiaşi tip de cărţi de identitate este blocată de o minoritate fundamentalistă.