Undă verde de la Senat pentru combaterea evaziunii fiscale

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 24 august 2010

Comisia economică, industrii şi servicii din Senat a avizat, ieri, favorabil, Ordonanţa de urgenţă 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, relatează Mediafax.

Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, prezent la şedinţă, a explicat: "Fenomenul evaziunii fiscale în România, în momentul de faţă, este considerat printre cele mai nocive. Sunt cifre care calculează multe miliarde de euro pe care bugetul naţional le pierde din cauza evaziunii fis­cale. Noi am identificat câteva zone în care evaziunea fiscală este consistentă: antrepozitele fiscale, duty-free-urile, sistemele de cesiune şi intrarea în insolvenţă a companiilor, tot ceea ce înseamnă evaziune pe zona de accize. Am venit cu un set de măsuri care să consolideze capacitatea noastră de acţiune împotriva acestui fenomen. De asemenea, vrem să facem trecerea de la a încerca să-i pedepsim la încercarea de a recupera fraudele, pentru că e mult mai important pentru buget să avem banii ".

Ordonanţa urmează să fie dezbătută în plenul Senatului, competenţa decizională aparţinând Camerei Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb