Ungaria, reclamată de CE la Curtea Europeană de Justiţie

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 martie 2012

Ungaria, reclamată de CE la Curtea Europeană de Justiţie

Comisia Europeană (CE) a reclamat ieri, Ungaria, la Curtea Europeană de Justiţie pentru că a introdus, în 2010, o taxă specială pentru companiile de telecomunicaţii, care contravine directivelor UE, transmite Reuters, conform Mediafax. Decizia încordează relaţia deja tensionată dintre Budapesta şi Bruxelles.

Ungaria a introdus în 2010 mai multe taxe speciale, pentru o perioadă limitată, în încercarea de a reduce deficitul bugetar sub plafonul de 3% din PIB prevăzut de legislaţia europeană. Taxa asupra sectorului telecom a avut scopul să strângă la buget 800 de milioane de dolari în trei ani.

CE a transmis două avertismente Ungariei privind incompatibilitatea măsurii cu legea UE, însă guvernul nu a modificat legislaţia. Astfel, Ungaria riscă sancţiuni financiare din partea Curţii Europene de Justiţie.

"Comisia consideră că această taxă este ilegală deoarece legislaţia UE din domeniul telecom permite impozite la nivelul sectorului numai pentru acoperirea costurilor specifice reglementării sectorului, şi nu pentru generarea de venituri suplimentare la bugetul central. Creşterea costurilor operatorilor telecom ar putea avea efecte asupra facturilor clienţilor, poate distorsiona concurenţa şi împiedica investiţiile într-un sector care ar trebui să contribuie la creşterea economică", conform unui comunicat transmis ieri de Executivul UE.

CE a luat mai multe decizii în ultima perioadă, aplicând presiuni diplomatice şi legislative intense asupra guvernului ungar, ale cărui măsuri din ultimii doi ani nu au fost agreate de Executivul UE şi de instituţiile financiare internaţionale.

Comisia a reclamat deja Ungaria la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a modificat, după numeroase apeluri de la Bruxelles, o serie de legi care afectează independenţa băncii centrale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb