UniCredit suspendă proiectul de separare a activelor din străinătate

G.U.
Bănci-Asigurări / 5 noiembrie 2020

UniCredit suspendă proiectul de separare a activelor din străinătate

UniCredit SpA a confirmat astăzi ţintele de profit, după rezultate trimestriale peste aşteptări, şi a suspendat planurile de separare a operaţiunilor din Italia de cele din străinătate, în încercarea de a îmbunătăţi costurile de finanţare ale singurei bănci italiene de importanţă sistemică la nivel global, transmite Reuters, conform Agerpres.

Banca activează în 14 ţări din Europa, cu operaţiuni semnificative în Germania şi Austria, precum şi în Europa Centrală şi de Est. Banca obţine mai mult de jumătate din veniturile sale în afara Italiei. De aproximativ un an, directorul general Jean Pierre Mustier se concentrează pe accelerarea planurilor privind plasarea activelor din străinătate într-un sub-holding din Germania, care să fie separat de operaţiunile din Italia, notează sursa citată.

"Datorită achiziţionării masive de bonduri de către BCE şi a evoluţiei randamentelor obligaţiunilor suverane, nu este nevoie să punem în practică plasarea activelor din străinătate într-un sub-holding, astfel încât intenţia rămâne în stadiul de proiect", a declarat Mustier.

Al doilea grup bancar italian a raportat un profit net de 680 milioane de euro (798,39 milioane de dolari) în trimestrul trei din 2020, mult peste estimările analiştilor, de 334 milioane euro.

Şi rivala Intesa Sanpaolo a depăşit estimările, raportând un profit trimestrial solid.

Mustier a anunţat că se aşteaptă în curând la o actualizare din partea BCE privind reluarea plăţii dividendelor. În martie, Banca Centrală Europeană le-a cerut creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), conform sursei citate.

Unii oficiali au argumentat că plăţile acordate acţionarilor ar fi inadecvate, deoarece băncile au beneficiat de diverse subvenţii şi garanţii de stat, pentru a putea în continuare credita economia reală.

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1, un indicator al solidităţii bilanţului, a urcat la 14,4% la 30 septembrie 2020.

În urma consolidării din sectorul bancar european au sporit presiunile asupra directorului general Jean Pierre Mustier de a renunţa la poziţia sa de respingere a fuziunilor şi achiziţiilor (M&A). Joi, el a refuzat să comenteze informaţiile potrivit cărora UniCredit se confruntă cu presiuni din partea autorităţilor italiene pentru a prelua Monte dei Paschi (BMPS).

"Planul nostru nu se bazează pe fuziuni şi achiziţii. Preferăm mai degrabă o transformare decât o integrare şi vom folosi excedentul de capital pentru a sprijini economia şi a-i recompensa pe acţionari când ni se va permite", a declarat Mustier.

Acţiunile UniCredit au urcat joi cu 0,8% la Bursa de la Milano.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb