Uniunea Europeană va înăspri condiţiile de acordare a vizelor pentru oficialităţile belaruse

G.B
Internaţional / 29 septembrie 2021

Ylva Johansson

Ylva Johansson

Uniunea Europeană va înăspri regulile de acordare a vizelor pentru oficialităţile din Belarus, a anunţat astăzi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, ca măsură de răspuns la ceea ce a numit eforturile agresive ale autorităţilor de la Minsk de a destabiliza blocul comunitar prin intermediul migranţilor clandestini, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Blocul comunitar european îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte.

Această creştere a avut loc în urma adoptării de către UE a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.

''Există un regim agresiv, Lukaşenko, care de fapt împinge migranţi spre frontiera europeană pentru a destabiliza Uniunea Europeană'', a declarat Ylva Johansson. ''Acesta este un act de agresiune'', a subliniat ea.

Reprezentanta CE a citat date Europol conform cărora 90% dintre cei sosiţi ilegal în Uniunea Europeană au folosit serviciile unor traficanţi de persoane pe parcursul călătoriei lor către blocul comunitar, precizând că ea le-a propus statelor membre să intensifice lupta contra acestor reţele de traficanţi.

Referitor la Belarus, comisarul european a spus că este nevoie de o înăsprire a procedurilor de acordare a vizelor pentru demnitarii belaruşi. ''Ceea ce vedem acum este un Lukaşenko disperat. Acesta este un regim care a negat propriului regim alegeri libere şi corecte, un regim care aruncă opoziţia politică în închisoare. Acest regim a deturnat un avion de pasageri şi acum foloseşte oameni nevinovaţi într-un act de agresiune. Acesta nu este un regim cu care ar trebui să cooperăm'', a insistat Johansson.

UE şi-a intensificat sancţiunile economice contra Belarusului după ce autorităţile de la Minsk au forţat un avion al companiei aeriene low-cost irlandeze Ryanair să aterizeze pentru a putea aresta un disident aflat la bord. Ulterior, migranţi proveniţi mai ales din Irak, Congo şi Camerun au început să apară la graniţa Belarusului cu Lituania, iar ulterior şi la cele cu Letonia şi Polonia.

Până acum cinci persoane au decedat în zona frontierei dintre Polonia şi Belarus. Ylva Johansson, care se va întâlni mâine la Varşovia cu ministrul polonez de interne, i-a cerut Poloniei să ancheteze aceste cazuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb