Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România - UNSAR îşi exprimă regretul, într-un comunicat de presă, în legătură cu retragerea din dezbaterea publică, de către Guvernul României, a proiectului de lege privind reforma sănătăţii, înainte ca toate instituţiile implicate în reformarea sistemului public de sănătate să poată avea un dialog real referitor la prevederile acestui proiect.
Membrii Asociaţiei consideră că o analiză obiectivă a conţinutului legii aflate în dezbatere publică ar fi trebuit făcută într-un cadru social cât mai larg, luându-se în calcul toate punctele de vedere exprimate de către specialiştii în domeniu. Acest demers ar fi asigurat atât evidenţierea punctelor slabe ale proiectului cât şi cristalizarea unei forme finale a legii care să satisfacă în primul rând nevoile pacienţilor.
UNSAR salută intenţia Guvernului României de a elabora în cel mai scurt timp posibil un nou proiect de lege privind reforma în sănătate şi consideră că una dintre priorităţile acestei etape este definirea clară a conţinutului pachetului de servicii medicale de bază, cel care asigură asistenţa medicală obligatorie pentru toţi cetăţenii României. Această măsură este esenţială pentru elaborarea pachetelor de asigurări voluntare (facultative) suplimentare şi complementare de sănătate, produse oferite de companiile de asigurări private. Aplicarea ei ar avea ca efect diversificarea finanţării sistemului public de sănătate.
Comunicatul UNSAR mai precizează: "O condiţie esenţială pentru dezvoltarea asigurărilor de sănătate complementare şi suplimentare în România o reprezintă asigurarea unui tratament fiscal adecvat al acestora, prin acordarea unei deductibilităţi complete, similară cu cea oferită de medicina muncii. Acest demers ar oferi angajatorilor posibilitatea de a oferi angajaţilor asigurări de sănătate facultative în pachetele salariale fapt care ar contribui la atragerea de venituri suplimentare în sistemul de sănătate şi la dezvoltarea acestui segment de asigurări în România. Menţionăm că atât definirea pachetului de servicii medicale de bază cât şi acordarea deductibilităţii pentru asigurările suplimentare şi complementare sunt măsuri care pot fi luate imediat de către factorii decizionali, ne-fiind necesar un nou proiect de lege privind reforma sănătăţii. Pentru acordarea unui tratament fiscal adecvat asigurărilor facultative de sănătate este necesară doar introducerea aces-tor prevederi în Codul Fiscal".
Nu în ultimul rând, membrii UNSAR îşi exprimă disponibilitatea, aşa cum au făcut-o şi în ultimii ani, de a participa la consultările privind elaborarea noului proiect de lege care vizează reforma sănătăţii.