UPDATE Camera a votat pentru ridicarea imunităţii lui Gheorghe Coman

F.A.
Anticorupţie / 28 decembrie 2013

Camera a votat pentru ridicarea imunităţii lui Gheorghe Coman

Update 10:09 Gheorghe Coman, cercetat în libertate

Instanţa supremă a respins, ieri, cererea DNA de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman, dispunând ca deputatul să fie cercetat în libertate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în cazul lui Gheorghe Coman măsura interdicţiei de a părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

---

DNA a propus ÎCCJ arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului

Plenul Camerei Deputaţilor a votat ieri, prin vot secret cu bile, pentru ridicarea imunităţii lui Gheorghe Coman, acuzat că ar fi cerut 3.140 de lei pentru a-l menţine în funcţie pe şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Buzău.

Astfel, deputaţii au aprobat solicitarea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman, fiind întrunite 190 de voturi în favoarea solicitării procurorilor.

Potrivit rezultatului oficial al votului anunţat de la tribuna Camerei Deputaţilor, din totalul de 224 de voturi valabil exprimate, 190 de voturi au fost "pentru" şi 34 "împotrivă".

La şedinţa de plen Gheorghe Coman nu a fost prezent pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

"Parlamentul nu este un scut pentru niciunul dintre colegii noştri care încalcă legea. Azi (ieri n.r.) aţi văzut că povestea cu superimunitatea nu există. Parlamentul de astăzi este diferit", preciza ieri preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după exprimarea votului.

Ulterior, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au propus Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, există date şi indicii potrivit cărora, în perioada noiembrie - decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului din care face parte, Gheorghe Coman a solicitat unui denunţător, persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă (care la nivel politic "revenea" partidului respectiv), diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite. Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.

În perioada 9-16 decembrie, în acelaşi context, Coman i-ar fi solicitat denunţătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice (eveniment la care a şi fost învestit în funcţia de preşedinte), respectiv suma de 3.140 lei.

Potrivit procurorilor, suma ar fi fost primită de Coman la data de 18 decembrie, când a fost surprins în flagrant de procurorii anticorupţie. Deputatul a fugit cu maşina de la locul flagrantului, însă a fost găsit în scurt timp.

Deputatul a negat, ulterior, că ar fi fugit de la flagrantul pus la cale de procurori, afirmând că nu a fost urmărit în ziua respectivă, dar a doua zi poliţiştii l-au căutat la domiciliu.

La rândul său, Bogdan Vlad, avocatul lui Gheorghe Coman, declara ieri că deputatul nu a primit nicio sumă de bani, ci a fost provocat, precizând că nu este vorba de luare de mită sau trafic de influenţă, ci de o infracţiune asimilată celor de corupţie.

Vlad a mai spus că problema care se pune este dacă au fost acţiuni care se circumscriu elementului material prevăzut în textul de lege. "Adică dacă este vorba de invocarea autorităţii influenţei în sensul acelui text de lege. Eu nu ştiu de ce se face atâta haos pe chestia asta. Infracţiunea este una pedepsită cu între unu şi cinci ani, deci, repet, nu este vorba nici de luare de mită, nici de trafic de influenţă", a adăugat avocatul.

Totodată, domnia sa a mai spus că deputatul Coman nu a fugit, aşa cum susţin anchetatorii, care au organizat un flagrant. "Cine a fugit? Dacă dumneavoastră sunteţi subiectul unei înscenări, să spunem, ce atitudine adoptaţi?", a conchis avocatul.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9758
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4857
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2959
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9766
Gram de aur (XAU)Gram de aur381.9299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb