Ursula von der Leyen nu va candida pentru un loc în Parlamentul European la alegerile europene de anul viitor, dar ea poate deveni candidatul Partidului Popular European (PPE) pentru un al doilea mandat la conducerea Comisiei Europene, relatează vineri Politico, conform agerpres.ro.
Politiciana germană i-a transmis filialei din landul Saxonia Inferioară a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul din care face parte, că nu doreşte includerea sa pe lista candidaţilor regionali CDU pentru alegerile pentru Parlamentul European, ce au loc la începutul lunii iunie 2024.
Scrutinul european, ce se va desfăşura în toate cele 27 de state membre UE, va decide cine va deţine funcţiile cheie în principalele instituţii europene. În prezent, în sondajele de opinie pe prima poziţie se află Partidul Popular European.
CDU, care este afiliată la PPE, îşi desemnează candidaţii pentru Parlamentul European în urma unor alegeri interne locale. Acest lucru înseamnă că teoretic Von der Leyen va trebui să candideze pe lista candidaţilor CDU la alegerile din Saxonia Inferioară pentru a fi aleasă în Parlamentul European ca membră a PPE, în acelaşi timp fiind cap de listă PPE (Spitzenkandidat).
Trei oficialităţi din CDU, care au solicitat anonimatul, au declarat pentru Politico că Ursula von der Leyen nu va trebui să facă acea ofertă electorală pentru a deveni Spitzenkandidat al PPE.
Chestiunea legitimităţii democratice este deosebit de sensibilă pentru unii conservatori, dat fiind faptul că în 2019 Von der Leyen a fost selectată de către liderii europeni în dauna capului de listă al PPE de la acea vreme, Manfred Weber, pentru a deveni preşedinte al Comisiei Europene.
Fără a cita vreo sursă, publicaţia germană Niedersachsen Rundblick a relatat miercuri că Ursula von der Leyen nu va candida pentru un mandat în Parlamentul European, 'dar ar urma totuşi să devină Spitzenkandidat'.
Decizia PPE în legătură cu cine va fi Spitzenkandidat la alegerile europene din 6-9 iunie este aşteptată la începutul anului viitor.
Sistemul Spitzenkandidat a fost creat în 2014 într-un efort de a democratiza alegerile europarlamentare, permiţându-le partidelor politice europene să-şi prezinte public candidaţii pentru funcţii cheie precum cea de preşedinte al Comisiei Europene. Totuşi, în final le revine şefilor de stat şi de guvern să decidă, în Consiliul European, pe cine doresc să se afle la conducerea Comisiei, aşa cum au făcut în 2019.
1. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 15.09.2023, 14:39)
Ursula von der Pfizer și-a făcut datoria.
Nea Bourla să-i dea o diploma ceva pentru semnarea contractului care a dus la inundarea UE cu zeama vax.
Să fie decorată și de noi cu Ordinul Steaua României.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2023, 16:12)
Am vrut si eu sa zic ceva "puternic",
dar ai rezumat corect,
Bravo
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2023, 17:15)
Poate merge la pușcărie hoața …