Decizia pe care urmează să o dea astăzi Curtea Constituţională a României (CCR) în privinţa validării sau invalidării referendumului pentru suspendarea preşedintelui din 29 iulie va fi respectată, a anunţat, ieri, premierul Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii Social Liberale (USL).
Domnia sa a declarat, citat de Agerpres: "Dacă mâine (n.r. astăzi), cu votul a şase judecători, se va decide că referendumul e invalid, e evident că vom respecta această decizie. Scrie clar în lege că e şase - trei. Nu speculăm. Mâine o să avem comunicarea Curţii Constituţionale. Este şase la trei pentru invalidare? Sigur, se întruneşte Parlamentul, se citeşte decizia, şi se publică în Monitorul Oficial''.
El a subliniat că decizia Curţii trebuie să fie una legală: "CCR va decide. Noi îi punem la dispoziţie cifrele, câţi sunt, unde sunt. Cum interpretează CCR, nu vă pot anticipa în niciun fel. Spun încă odată, şi aici vorbesc în numele USL, nu suntem la Guvern, în mod evident, decizia CCR va fi respectată şi implementată şi de către USL. Decizia legală însă, pentru că sunt convins, Curtea nu va lua decât o decizie legală. Legea Curţii Constituţionale stabileşte, ca şi pentru referendum, un cvorum. Şi mă gândesc că, dacă respectăm cvorumul, când e vorba de milioane de români, se respectă cvorumul şi când e vorba de judecătorii Curţii Constituţionale, pentru că nu ar trebui să fie diferenţe".
Plenul Curţii Constituţionale a României a decis, pe 14 august, în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei şi pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică ce se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, să dispună preschimbarea, de la data de 31 august la 21 august, a termenului de dezbatere acordat în privinţa referendumului.
Plenul CCR a solicitat Guvernului să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate (până la data de 10 iulie 2012), conform dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Conform CCR, listele electorale permanente sunt, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, "listele cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv".
• "Nu poţi să schimbi votul cetăţenilor printr-o acţiune de represiune decât, practic, comiţând o lovitură de stat"
Conducerea Uniunii Social Liberale (USL) a decis, luni, în şedinţă, să acorde asistenţă juridică cetăţenilor care au fost "abuzaţi'' sau supuşi la presiuni pentru că au votat la referendumul din 29 iulie şi va depune "mii de plângeri penale" împotriva liderilor PDL care au încălcat Legea referendumului împiedicând-i pe cetăţeni să voteze.
Victor Ponta, a anunţat, ieri: "Am discutat în cadrul USL şi alături de ceilalţi colegi despre obligaţia USL de a-i proteja pe cetăţenii români care au votat la Referendumul din 29 iulie, de a-i proteja împotriva abuzurilor care continuă în această perioadă împotriva lor, abuzuri pornite evident de la preşedintele suspendat, Traian Băsescu, dar puse în practică de către instituţii de represiune care vor practic prin acest mod să schimbe rezultatul votului din 29 iulie. Este foarte clar - 8,5 milioane români au votat la referendum, 7 milioane şi jumătate au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu. Nu poţi să schimbi votul cetăţenilor printr-o acţiune de represiune decât practic comiţând o lovitură de stat şi încălcând toate normele unui stat de drept care sunt prevăzute în Constituţie. Obligaţia şi dreptul tuturor cetăţenilor de a respecta Constituţia şi în mod explicit dreptul cetăţenilor de a vota în cadrul alegerilor şi în cadrul referendumului este un drept garantat pentru care nicio persoană nu poate fi sancţionată".
El a anunţat totodată că PSD, PNL şi PC - partidele componente ale USL - se vor organiza, de luni, prin toate filialele judeţene, în vederea acordării asistenţei juridice pentru "oamenii care sunt supuşi în această perioadă la presiuni, la anchete, la abuzuri".
Ponta a anunţat depunerea a "mii de plângeri penale'' împotriva reprezentanţilor PDL din Bucureşti şi din ţară.
Premierul Victor Ponta susţine că fostul şef al Guvernului, Emil Boc, a dat în 2009 o ordonanţă conform căreia românii care au domiciliul în străinătate nu figurează pe listele permanente de vot. Ponta a precizat că nu a radiat pe nimeni de pe aceste liste şi a arătat că actualizarea listelor se face, conform legii, de către primari.