Va fi acordul OPEC+ primul pas către reconfigurarea dramatică a raporturilor geostrategice?

Indicii bursieri înregistrau creşteri semnificative la fiecare scădere substanţială a preţului petrolului în alte vremuri. Acum "normalitatea" este complet diferită: bursele au crescut după anunţarea acordului de reducere a producţiei petroliere, care ar fi trebuit să determine creşterea preţului.

Dar şi această "normalitate" a fost dată peste cap, în condiţiile în care preţurile principalelor categorii de petrol (WTI, Brent şi Ural) şi-au reluat declinul, în ciuda celei mai mari reduceri a producţiei din istorie.

Cele 24 de ţări din grupul OPEC+ (14 ţări OPEC plus alte zece ţări, printre care se regăsesc Rusia, Mexic şi Kazahstan) au ajuns la un acord de reducere a producţiei cu aproape 10 milioane de barili pe zi, după negocieri deosebit de tensionate, pe fondul presiunilor exercitate de administraţia Trump.

În cazul Statelor Unite miza este deosebit de mare, atât din punct de vedere al perspectivei falimentului pentru majoritatea producătorilor şi a pierderii unui număr mare de locuri de muncă, dar şi din punct de vedere al inde­pendenţei energetice.

Conform celor mai recente date de la Energy Information Administration (EIA), producţia de petrol obţinută prin fracturare hidraulică în Statele Unite a atins un nou record în februarie 2020, de 8,2 milioane de barili pe zi, iar producţia totală a fost de 12,74 de milioane de barili pe zi (vezi graficul 1).

Când a izbucnit aşa-numitul războiul petrolier dintre Rusia şi Arabia Saudită, site-ul financiar MarketWatch scria că "producătorii de petrol prin fracturare sunt adevărat ţintă a războiului preţurilor dintre Rusia şi Arabia Saudită".

Datele săptămânale publicate de compania de echipamente şi servicii petroliere Baker Hughes arată că numărul staţiilor de extracţie a petrolului din America de Nord a scăzut cu 174 în ultima lună şi jumătate, până la 504 unităţi, cel mai redus nivel din ultimii 4 ani.

Pe de altă parte, un articol recent de pe site-ul oilprice.com arată că "multe companii care extrag petrolul prin fracturare se află aproape de falimentului", iar "acordul de reducere a producţiei este prea puţin şi a venit prea târziu pentru acestea".

La începutul acestei luni, compania Whiting Petroleum, considerată nu demult un "titan al fracturării hidraulice", a cerut intrarea în insolvenţă, pe fondul apropierii scadenţei pentru datorii de circa 250 de milioane de dolari.

Gradul ridicat de îndatorare şi ratingurile speculative sunt, de fapt, caracteristicile principale pentru cele mai importante companii americane de producţie petrolieră prin fracturare hidraulică.

Acesta este şi motivul pentru care mari bănci americane, precum JP Morgan, Citigroup, Wells Fargo şi Bank of America, au înfiinţat firme prin intermediul cărora vor prelua activele companiilor producătoare de petrol şi gaze, astfel încât "să evite pierderile pentru creditele acordate", după cum a scris recent Reuters.

Bineînţeles că există şi alte "variabile" extrem de importante, cum ar fi stabilitatea bugetară a Rusiei şi Arabiei Saudite. Aici avantajul este clar de partea Rusiei, care a înregistrat surplusuri bugetare în ultimii doi ani, în timp ce autorităţile de la Riad trebuie să caute surse de finanţare a unor deficite deosebit de mari (vezi graficul 2).

Relativul optimism adus de acordul OPEC+ a durat doar câteva zile, deoarece reducerea producţiei este mult prea mică în comparaţie cu prăbuşirea cererii.

Raportul din această lună de la International Energy Agency (IEA) privind evoluţia pieţei petrolului arată că cererea globală va înregistra o scădere anuală record în 2020, de 9,3 milioane de barili pe zi.

În aprilie 2020 se estimează că declinul cererii va fi de 29 milioane de barili pe zi faţă de aceeaşi lună din 2019, până la nivelul înregistrat în 1995. Pentru trimestrul al doilea din 2020, cererea va fi cu 23,1 milioane de barili pe zi mai mică decât în T2 2019.

Această evoluţie dramatică "a şters aproape o decadă de creştere a cererii", după se mai arată în raportul de la IEA.

Bloomberg a scris că "piaţa fizică a petrolului se îneacă, iar acordul OPEC+ nu o poate salva", deoarece reducerea masivă a producţiei ar fi trebuit făcută cu multe luni în urmă. Ulterior, agenţia de ştiri americană a arătat că administraţia Trump ia în considerare să-i plătească pe producători pentru a lăsa petrolul în zăcământ, conform unor surse anonime de la Washington.

Deşi acordul OPEC+ nu a reuşit să stabilizeze piaţa petrolului, implicaţiile sale s-ar putea dovedi însă cruciale pentru reconfigurarea drastică a raporturilor geostrategice.

Fostul diplomat indian M. K. Bhadrakumar scrie pe blogul său, Indian Punchline, că "acordul între ţările din OPEC+ este rezultatul înţelegerii dintre Trump şi Putin, iar Arabia Saudită a realizat că este mai bine să nu le stea în cale", în condiţiile în care "Putin a evaluat corect importanţa politică a fracturării hidraulice pentru Trump, un sector care oferă 10 milioane de locuri de muncă şi reprezintă 7% din PIB-ul Statelor Unite".

Bhadrakumar mai subliniază că "acordul OPEC+ are implicaţii cu mult dincolo de piaţa petrolului", deoarece "a iniţiat o secvenţă a cooperării între marile puteri SUA, Rusia şi China, cu efecte deosebit de extinse în politica din lumea post-pandemie".

Diplomatul indian consideră că relaţiile dintre Donald Trump şi Vladimir Putin au intrat într-o nouă etapă, a "angajării constructive", în condiţiile în care preşedintele american a trecut cu succes peste procesul destituirii, iar "Putin înţelege că acesta s-a eliberat de numeroase restricţii".

În opinia lui M. K. Bhadrakumar, apărarea intereselor sectorului petrolier de către Trump "va face de neconceput orice protest împotriva negocierilor bilaterale dintre Trump şi Putin, indiferent cât de mare ar fi rusofobia", mai ales că "există un consens larg la nivelul elitei americane, conform căruia Putin deţine cheia pentru rezolvarea unei crize a petrolului care poate submina grav economia americană tocmai când aceasta se îndreaptă către o recesiune adâncă".

Ce va cere Rusia în cadrul acestei "angajări constructive"? O idee este oferită de recentele convorbiri dintre Secretarul de Stat Mike Pompeo şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care au avut loc la solicitarea părţii americane, pe tema stabilităţii strategice şi controlului armamentului.

Lavrov a declarat că "suntem deschişi pentru discuţii despre aceste noi evoluţii promiţătoare în condiţiile, şi subliniez în mod deosebit acest lucru, luării în considerare a tuturor aspectelor şi factorilor care influenţează stabilitatea strategică", după cum scrie Reuters.

Oare cum va fi primită cererea de renunţare la unilateralismul american şi trecerea la o lume multipolară, mai ales când acesta este şi obiectivul Chinei, dar şi al altor jucători importanţi din Asia? Cum se poate "regăsi" Europa în aceste condiţii? Şi care va fi soarta dolarului, când nu va mai exista petrodolarul?

Dincolo de aceste "simple" întrebări, ne aşteaptă, însă, surprize nebănuite. Abia acum încep vremurile interesante.