Va rămâne Bruxelles-ul activ în apărarea statului de drept?

După alegerea de către Parlamentul European a Ursulei von der Leyen ca preşedintă a Comisiei Europene, au început să se manifeste îngrijorările privind continuitatea politicii europene în privinţa statului de drept şi a protejării libertăţilor fundamentale şi a drepturilor omului. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât Fidesz şi PiS, partidele iliberale aflate la guvernare în Ungaria şi Polonia, şi-au revendicat contribuţia esenţială la alegerea Ursulei van der Leyen în funcţia de preşedintă a Comisei Europene pe 16 iulie 2019.

De fapt, cele două guverne au ales această strategie de comunicare, îndreptată mai ales către cetăţenii celor două state, folosind ca argument scorul mic pe care l-a obţinut fosta ministră a apărării din Germania - 383 de voturi pentru, cu doar 9 voturi mai mult decât majoritatea necesară, 327 de voturi împotrivă şi 22 de abţineri - ceea ce face ca cele 13 voturi ale Fidesz şi 27 de voturi ale PiS sa pară determinante. Dar ar fi putut face cele două guverne, şi partidele lor altfel? Atunci când Budapesta şi Varşovia au ales să incite celelalte state din Grupul de la Vişegrad şi să blocheze pentru câteva zile reuniunea extraordinară a Consiliului European convocată pentru 30 iunie - pe care au reuşit, de altfel, să o prelungească până pe 2 iulie - nu şi-au lăsat o prea mare marjă de manevră. Privind din perspectiva teoriei alegerilor raţionale, este cel mai probabil că Frans Timmermans a fost un candidat de sacrificiu, căci era evident că propunerea sa nu putea să fie acceptată dintru-începutul de Viktor Orban sau de marioneta lui Jaros³aw Kaczyñski, primul ministru polonez Mateusz Morawiecki. În momentul în care Emmanuel Macron a adus în dis­cuţie propunerea Ursulei von der Leyen, statele din Europa Centrală nu mai aveau deja cum să se opună. Aşa cum nu aveau cum să voteze împotriva desemnării Ursulei von der Leyen nici partidele lor la votul din Parlamentul European.

Dar, deşi unii s-au arătat îngrijoraţi de numărul mic de voturi obţinute de Ursula von der Leyen, aceasta a luat cu un vot mai mult (383 de voturi) decât obţinea Jose Manuel Durno Barroso (382 de voturi) în septembrie 2009, când se vota pentru prima dată în conformitate cu reglementările Tratatului de la Lisabona, aceleaşi care au fost folosite şi în 2019. Şi nici alegerea Spitzenkandidat-ului Jean-Claude Juncker nu a fost tocmai plebiscitată în 2014 cu 422 de voturi în favoarea sa.

Oare se vor bucura cele două guverne de un tratament special? Asupra acestei chestiuni, actualul vicepreşedintele al Comisiei, cel care s-a ocupat de statul de drept şi a intrat în vizorul guvernelor din Grupul de la Vişegrad dar şi al guvernului român, cel care fusese propus de statele occidentale pentru funcţia de preşedinte al Comisiei în reuniunea din 30 iunie, Frans Timmermans, declara, la doar două zile după alegerea noii preşedinte că nu are îndoieli "că următoarea Comisie condusă de von der Leyen va fi la fel de decisă, concretă, clară, pe cât de hotărâtă este şi Comisia actuală, având în vedere ceea ce a spus public". Ori, acest răspuns la întrebarea unor jurnalişti pare mai degrabă diplomatic decât convingător. Oare, chiar or fi reuşit statele iliberale din Europa Centrală să-şi întărească poziţia? Nu este chiar aşa de sigur, şi o spunea chiar şi prim-ministrul polonez care se declara, după anunţarea rezultatului votului, ca fiind "optimist precaut" în privinţa liniei politice a viitoarei Comisii. Noua Comisie va continua procedurile începute împotriva Ungariei şi Poloniei, iar noua preşedintă a şi propus în programul său extinderea MCV-ului la toate statele membre.

De fapt, tocmai votul strâns ar putea fi cheia relansării politicilor liberale. Căci Ursula von der Leyen înţelege că va trebui să conlucreze cu Parlamentul European şi va trebui să găsească sprijin în zona celor ce nu au votat-o. Este o situaţie total diferită de cea a Comisiei Barroso în 2009, care avea de rezolvat probleme economice generate de criza economică şi nu a putut să reacţioneze la noua linie politică pe care o deschidea Ungaria după alegerea lui Viktor Orban în mai 2010. Chiar dacă Ursula von der Leyen ar putea accepta propuneri de comisar din partea Varşoviei şi Budapestei, nici Polonia, nici Ungaria, ca de alt­fel, nici România, nu vor putea să se aştepte la vreo schimbare a politicii Comisiei în privinţa statului de drept. Din contră!