Vaccinul AstraZeneca este sigur şi eficient, potrivit studiilor clinice din SUA, Chile şi Peru

J.P.
Internaţional / 22 martie 2021

Vaccinul AstraZeneca este sigur şi eficient, potrivit studiilor clinice din SUA, Chile şi Peru

Vaccinul dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford are o eficienţă de 79% în prevenirea formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui amplu studiu clinic de fază III realizat în Statele Unite, Chile şi Peru, au anunţat luni reprezentanţii firmei britanico-suedeze, deschizând astfel calea către depunerea documentelor necesare pentru autorizarea acestui ser pe teritoriul american, informează Reuters, citat de Agerpres.

Totodată, vaccinul AstraZeneca are o eficienţă de 100% împotriva formelor severe sau critice ale bolii, precum şi împotriva spitalizărilor şi şi-a confirmat profilul de siguranţă, au anunţat reprezentanţii companiei, care au publicat luni rezultatele furnizate de un studiu clinic de fază III realizat pe un grup de peste 32.000 de voluntari din toate categoriile de vârstă.

Potrivit AFP, vaccinul AstraZeneca are o eficienţă de 80% împotriva COVID-19 la persoanele vârstnice şi nu determină o creştere a riscului de cheaguri sangvine.

Noul studiu clinic a fost realizat pe 32.449 de participanţi, din care două treimi au primit o doză a acestui vaccin, a anunţat compania AstraZeneca într-un comunicat.

20% dintre voluntari aveau peste 65 de ani, iar 60% dintre participanţi prezentau probleme medicale asociate celor mai mari riscuri de a dezvolta forme severe de COVID-19, precum diabet, obezitate şi afecţiuni cardiace.

Potrivit Reuters, noul studiu va contribui la eliminarea îngrijorărilor exprimate la nivel mondial, după ce mai multe ţări din UE au renunţat iniţial la prescrierea vaccinului AstraZeneca la persoanele vârstnice din cauza insuficienţei datelor asociate acestei categorii de populaţie în cadrul unor studii clinice precedente. Apoi, în această lună, reaminteşte AFP, mai multe ţări din UE au suspendat acest vaccin "din precauţie", temându-se că serul companiei britanico-suedeze ar putea să provoace cheaguri sangvine, uneori mortale.

După acea suspendare, majoritatea ţărilor europene au reluat administrarea vaccinului AstraZeneca în campaniile lor de imunizare, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că acest ser este sigur şi eficient, iar politicieni din mai multe ţări s-au vaccinat cu serul AstraZeneca pentru a creşte încrederea populaţiei.

Potrivit companiei AstraZeneca, un comitet independent pentru siguranţa vaccinurilor a realizat o analiză a cazurilor de cheaguri sangvine din studiul desfăşurat în Statele Unite, precum şi a cazurilor de tromboză a sinusurilor şi a venelor cerebrale (CVST), o afecţiune extrem de rară care provoacă cheaguri sangvine în creier, cu ajutorul unui neurolog independent.

Compania afirmă că acest comitet nu a găsit "niciun risc crescut de tromboză sau de evenimente tromboembolice în rândul celor 21.583 de participanţi care au primit cel puţin o doză a vaccinului". "Căutările specifice pentru depistarea cazurilor de CVST nu au identificat niciun astfel de caz în cadrul acestui studiu", a precizat acelaşi comitet independent.

AstraZeneca va pregăti în perioada următoare documentele necesare pentru a solicita autorizarea acestui vaccin de către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, a anunţat Sarah Gilbert, profesoară la Universitatea Oxford, citată de BBC. Această etapă de pregătire a documentelor va dura câteva săptămâni, a adăugat ea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Intr-adevar, pt cetatenii-cobai este cel mai sigur si mai elegant mod, de a-i trimite pe Lumea cealalta!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb