VALENTIN NORBERT ŢĂRUŞ, FARMACEUTICA REMEDIA: "Avem drept obiectiv atragerea de capital prin BVB"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 aprilie 2019

Consiliul de Administraţie al Farmaceutica Remedia (RMAH) are drept obiectiv atragerea de capital prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a precizat ieri, Valentin Norbert Ţăruş, director şi preşedinte al companiei, în cadrul unei conferinţe de presă, domnia sa punctând că este posibil ca majorarea de capital să aibă loc chiar în acest an. Valentin Norbert Ţăruş a declarat: "La nivelul Conducerii de Administraţie avem drept obiectiv evaluarea posibilităţilor pentru realizarea de parteneriate cu firme medii din domeniu, pentru a ne consolida poziţia pe care o avem în piaţă. Totodată, mai avem drept obiectiv şi atragerea de capital, prin activarea mecanismelor specifice pieţei de capital. Purtăm unele discuţii care s-ar putea materializa chiar în acest an".

Totodată, domnul Ţăruş a precizat că, în momentul actual, pentru companie este dificil să îşi menţină farmaciile din Bucureşti, astfel încât conducerea societăţii are în vedere eficientizarea activităţii în viitorul apropiat, ceea ce implică şi o posibilă închidere a unor farmacii.

Farmaceutica Remedia operează circa 100 de farmacii în întreaga ţară, dintre care 20 sunt în Bucureşti.

Pentru anul trecut, emitentul a raportat o cifră de afaceri netă de 464,04 milioane de lei, cu 32,12% în creştere faţă de cea din 2017, în timp ce profitul net a fost de 3,048 milioane de lei, în scădere cu 19,04%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Valoarea de piaţă a companiei la BVB este de 46,6 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb