VALERIU GHEORGHIŢĂ: "Continuă vaccinarea cu AstraZeneca"

S.B.
Miscellanea / 8 aprilie 2021

"Continuă vaccinarea cu AstraZeneca"

Vaccinarea împotriva COVID-19 este foarte important să se facă în România cu toate produsele disponibile, având în vedere contextul epidemiologic, iar imunizarea cu AstraZeneca va continua pentru toate grupele de vârstă, a anunţat, joi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, informează Agerpres.

"Se continuă vaccinarea cu vaccinul de la compania AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă. Persoanele imunizate cu doza 1 vor continua rapelul cu acelaşi tip de vaccin. Persoanele care după prima doză de vaccin au dezvoltat un eveniment trombotic au contraindicaţie de vaccinare cu vaccinul de la AstraZeneca. (...) Având în vedere contextul epidemiologic din România, este foarte important să se continue vaccinarea împotriva COVID-19 cu toate produsele vaccinale disponibile şi la parametri cât mai ridicaţi. Este imperios necesar ca un procent cât mai ridicat din populaţie să se vaccineze cât mai curând posibil, pentru a opri efectele negative ale acestei pandemii", a declarat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la finalul unei şedinţe de lucru.

Potrivit acestuia, temporizarea sau renunţarea la vaccinare pot duce la forme severe de îmbolnăvire şi compromite atingerea "imunităţii de grup".

El a amintit că Agenţia Europeană a Medicamentului a confirmat faptul că raportul beneficiu - risc al vaccinului de la AstraZeneca rămâne pozitiv.

"Este identificată o posibilă relaţie de cauzalitate cu formarea de cheaguri de sânge, cu caracteristici neobişnuite asociate cu niveluri scăzute de trombocite. Au fost analizate, până la data de 4 aprilie, toate cazurile raportate la nivel european şi la nivel mondial, fiind înregistrare aproximativ 222 de evenimente trombotice, (...) din peste 34 de milioane de doze administrate. Toate aceste date echivalează cu o rată de apariţie a acestor evenimente de 0,65 la 100.000 de persoane vaccinate. Combinaţia raportată a cheagurilor de sânge şi a trombocitelor scăzute este foarte rară, iar beneficiile globale ale vaccinării în prevenirea COVID-19 depăşesc riscurile acestor eventuale efecte secundare", a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Din evoluţia recentă a pandemiei în România, a adăugat el, "se constată că, la 100 de oameni diagnosticaţi cu COVID-19, 2,5 persoane decedează".

"Practic, aceasta este rata de fatalitate înregistrată la acest moment. În ultimul timp, din păcate, s-a observat o tendinţă de creştere a gravităţii cazurilor de COVID-19 inclusiv în rândul populaţiei tinere. Aşa cum s-a susţinut de către Agenţia Europeană a Medicamentului, precum şi de către Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile, boala COVID-19 se asociază cu un risc considerabil de spitalizare, de deces, inclusiv prin evenimente trombotice. Pe de altă parte, evenimentele trombotice care au fost raportate post-vaccinare sunt posibile cazuri foarte rare, iar beneficiile vaccinării depăşesc cu foarte mult riscurile care survin după vaccinare legat de aceste potenţiale evenimente trombotice", a indicat preşedintele CNCAV.

El a anunţat că toate autorităţile în domeniu şi specialiştii din sistemul medical din România monitorizează în permanenţă şi responsabil toate datele ştiinţifice disponibile, atât cele deja existente, cât şi cele care urmează să fie publicate privind vaccinarea, privind indicaţiile, privind profilul de siguranţă, de eficacitate şi de eficienţă, atât pentru vaccinul de la AstraZeneca, cât şi pentru celelalte seruri anti-COVID autorizate.

"Fiecare om trebuie să înţeleagă care sunt eventualele semne de alarmă pe care trebuie să le cunoaştem cât mai bine pentru a ne putea adresa serviciilor medicale pentru diagnostic şi tratament", a menţionat Valeriu Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce nenorociți, bai nene ... Țările vestice au oprit vaccinarea, își pun întrebări, Romania merge mai departe cu experimentul fascist la adresa populației.

    Într-un fel e bine, că în centrele de vaccinare cu AZ nu se îngrămădește nimeni, și se poate vaccina oricine, la liber, cu riscurile de rigoare. 

    Sa-si vavcineze GHita familia cu Astra..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb