Ultimul deceniu, în special perioada imediat următoare crizei economice, a favorizat apariţia primelor case de licitaţii specializate exclusiv în tranzacţionarea automobilelor de colecţie.
Heritage Auto este primul show-room cu vânzare, dedicat automobilelor clasice din România, care şi-a propus să deschidă apetitul pasionaţilor auto pentru investiţia în modelele de colecţie.
Valoarea maşinilor clasice creşte în medie cu 22,5%/an, în condiţiile în care maşinile moderne pierd din valoare între 10-15%/an, potrivit studiilor de specialitate din domeniul investiţiilor.
Autorităţile americane din industria de profil au ajuns la concluzia că valoarea medie a automobilelor clasice a crescut cu 430% faţă de deceniul trecut, dublul creşterii înregistrate la aur şi mult mai mult comparativ cu restul bunurilor tranzacţionabile în contextul crizei economice mondiale.
Cristian Gavrilă, director de vânzări al Heritage Auto, ne-a declarat: "Maşinile cu relevanţă istorică în industria auto posedă o calitate imposibil de egalat în vremurile noastre: sunt atemporale şi rămân atemporale indiferent de realizările tehnologice survenite ulterior lansării lor. O a doua calitate, specifică aşa numitelor < modele de colecţie >, este plăcerea oferită la condus, o plăcere nealterată de < îndulcitori artificiali >, precum sistemele electronice de ultimă generaţie sau sunetele acordate cu ajutorul computerului. O a treia componentă - esenţială pentru tabloul de colecţionar de < bijuterii pe patru roţi > - devine stabilitatea economică a investiţiei".
Există un interes crescut pentru "piesele de rezistenţă" din secolul trecut, o dovadă în acest sens fiind vârfurile istorice înregistrate recent la licitaţii. În 1971, lumea era şocată să asiste la vânzarea unui Bugatti din 1936 cu 59.000 dolari în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby's. Din 2013, noul record pentru cea mai scumpă maşină vândută vreodată în lume este de 500 de ori mai mare: un Mercedes-Benz din 1954 condus de marele pilot Juan Manuel Fangio - adjudecat pentru 21,5 milioane de euro. Preţul oferit în Marea Britanie marchează o creştere de aproape 10 milioane de euro comparativ cu recordul anterior. Tot la capitolul extravaganţe, ultimele luni au ridicat şi recordul pentru cel mai scump Ferrari din istorie - 20 de milioane de euro oferiţi la o licitaţie de profil din Statele Unite.
Heritage Auto oferă spre vânzare o colecţie variată de modele de referinţă din portofoliul producătorilor germani, britanici, italieni, francezi sau americani. Pasionaţii pot să aleagă, în funcţie de preferinţe personale, un anume model cu o anumită caroserie sau îl pot solicita la comandă. La fel de uşor, însă, curioşii sunt iniţiaţi în lumea automobilelor istorice şi au şansă să-şi descopere o nouă pasiune. Ulterior achiziţiei, clienţii rămân în contact pentru toate serviciile legate de maşină, de la service-ul pentru întreţinerea periodică şi până la comenzile de piese şi accesorii. Proprietarii sunt consiliaţi atât din punct de vedere tehnic, cât şi în ceea ce priveşte valoarea pe piaţa internaţională.