Valoarea pieţei româneşti de produse agroalimentare ecologice, cifrată la 20 milioane euro în 2008

F.A.
Companii #Agro-alimentar / 22 octombrie 2009

Piaţa internă de produse agroalimentare ecologice a valorat, în 2008, circa 20 de milioane de euro, în timp ce exporturile s-au cifrat, în aceeaşi perioadă, la 100 milioane euro, dublul valorii din 2006, a declarat, astăzi, în cadrul unui forum ecologic, Teodora Aldescu, consilier pentru agricultura ecologică în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).

Potrivit datelor prezentate, creşterea pieţei ecologice din România este una constantă, în condiţiile în care la nivelul anului trecut erau înregistraţi 86 de procesatori de produse bio, aproape dublu faţă de 2007, când era consemnat un număr de 48. Din totalul raportat, 60 de procesatori activau în producţia vegetală, nouă în cea animalieră şi 17 în apicultură.

"Valoarea pieţei româneşti de produse agro-alimentare ecologice era, în anul 2008, de 20 milioane de euro, iar dacă ne gândim că numărul procesatorilor s-a dublat în doi ani, de la 48, în 2007 la 86, în 2008, putem spune că avem de-a face cu o creştere constantă a domeniului în România", a explicat Aldescu.

În ceea ce priveşte suprafeţele cultivate cu produse ecologice, se estimează că, la finele anului în curs, acestea ar putea ocupa 240.000 ha din suprafaţa totală existentă, cu 8,6 la sută mai mult decât în 2008, când s-au raportat 221.000 ha (1,60 la sută din total).

Conform datelor MAPDR, citate de Teodora Aldescu, România deţine, la ora actuală, o suprafaţă cultivabilă de 14,8 milioane ha.

"La nivelul operatorilor înregistraţi în sectorul ecologic, numărul acestora este estimat, în 2009, la 4.194, în creştere cu 1,9 la sută faţă de 2007. De asemenea, datele oficiale arată că cei mai mulţi operatori erau, la nivelul anului 2007, în domeniul producţiei animaliere, respectiv 2.986. Şi în cazul apiculturii numărul operatorilor era considerabil, adică 467", a menţionat Aldescu.

La nivel naţional, Suceava este judeţul cu cei mai numeroşi operatori (peste 700), urmat de Mureş (între 200 şi 700), iar pe locul trei se clasează Bacău, Tulcea şi Ialomiţa (între 100 şi 199).

"Există 12 judeţe în care sunt consemnaţi sub 20 de operatori, iar asta denotă faptul că avem de-a face cu afaceri mici, chiar de nivel familial", a adăugat consilierul MAPDR.

Cât priveşte exporturile de produse agroalimentare ecologice, reprezentantul MAPDR a precizat că acestea s-au cifrat, în 2008, la 100 milioane de euro, echivalentul a circa 130.000 de tone, dintre care numai unu la sută au fost produse procesate şi 0,94 procente miere.

Destinaţiile în care s-au realizat cele mai importante exporturi au fost: Olanda, Germania, Danemarca, Italia şi Marea Britanie.

Oficialul a creionat şi un profil al consumatorului român de produse bio, având la bază un sondaj realizat de ministerul de resort. "Profilul consumatorului român de produse ecologice este reprezentat de un client avizat cu vârstă cuprinsă între 30 şi 50 de ani, dar şi cu un venit peste medie. Cele mai solicitate produse de către acesta sunt: brânzeturile, produsele lactate, mierea sau produsele de panificaţie", a spus Aldescu.

Asociaţia Operatorilor din Agricultură Ecologică "Bio România", Centrul Internaţional de Comerţ, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi compania germană EkoConnect organizează, în zilele de 22 şi 23 octombrie, la Romexpo, Forumul de Agricultură Ecologică 2009.

Potrivit organizatorilor, evenimentul este menit să deschidă noi iniţiative de afaceri în domeniul agriculturii de tip ecologic.

În cadrul forumului de la Bucureşti sunt aşteptaţi să participe specialişti, dezvoltatori, oameni de afaceri din România şi de peste hotare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb