VALS LA VIENA, ROCK LA BUCUREŞTI Majorarea capitalului la BCR n-ar trebui să se facă imediat

Acţiunile SIF-urilor şi-au mai revenit după tulburarea de la Bursă creată de ştirea că Erste Bank vrea modificarea statutului BCR ca să diminueze importanţa SIF-urilor în adoptarea deciziilor asupra băncii, ştire dezvăluită de Cătălin Chelu, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa celor cinci foste FPP-uri. Investitorii în acţiuni SIF traversează o perioadă de incertitudine în aşteptatea momentului cînd clauzele vînzării BCR către Erste vor deveni publice. În schimb, în privinţa pericolelor pe care le-ar genera controlul absolut asupra BCR la care ar ajunge Erste dacă ar modifica actualul statut, ei au început să se liniştească.

Unii experţi apropiaţi afacerii cu Erste afirmă că temerea austriecilor dacă nu ar deţine controlul absolut asupra băncii ar fi că nu şi-ar putea impune modificările pe care ar dori să le opereze în echipa de vîrf a managementului băncii, dar că ar fi nepotrivită suspiciunea că ei ar intenţiona, pe termen scurt, majorarea capitalului BCR. Şi că, deci, spaima că, în urma majorării, SIF-urile îşi vor dilua participaţia la BCR, este fără obiect.

Argumentul se sprijină pe recomandarea formulată de organismele financiare internaţionale asupra proporţiilor optime dintre fondurile proprii şi cele atrase, din sistemul bancar românesc.

Proporţia agreată de FMI şi Banca Mondială pentru sistemul bancar românesc este de 12% (fonduri proprii raportate la fonduri atrase), luînd în calcul ratingurile băncilor româneşti, riscul de ţară, gradul de bancarizare etc.

Dar BCR (ca, de altfel, toate celelalte bănci româneşti) nu reuşeşte să exploateze întreagă această marjă, situîndu-se la o proporţie de 16,2% (ceea ce ilustrează că, deocamdată, nu îşi poate valorifica îndeajuns fondurile proprii şi că, deci, ele sînt excesive).

De aceea, o majorare imediată a capitalului social al BCR ar fi nerezonabilă căci ar îngroşa un aspect negativ în rentabilizarea băncii (performantă, de altfel).

În plus, BCR activează în piaţa serviciilor bancare, domeniu de vîrf cu o dinamică mult accelerată faţă de creşterea economică generală de la noi, astfel că, deşi în ultimii ani şi-a sporit activitatea cu circa 40%, judecînd-o faţă de sine, totusi şi-a diminuat ponderea în piaţa bancară de la 28%, la 23%.

Experţii estimează că, pe dinamica actuală, BCR ar putea atinge raportul recomandat de 12% între fondurile proprii şi cele atrase abia peste vreo trei ani şi că acela ar putea deveni momentul economic pentru majorarea capitalului social al băncii, la care să se pună problema dacă participaţia SIF-urilor să fie sau să nu fie diluată.

La rîndul său, acel moment ar putea fi judecat în două perspective: prima - că diluţia nu afectează valoarea absolută şi că, vorba lui Ştrul, mai bine ai 1% dintr-o afacere bună, decît să ai 100% dintr-o afacere proastă; a doua - că este răgaz suficient pentru a obţine o derogare specială de la normele de expunere a SIF-urilor, astfel încît să poată participa la previzibila majorare de capital. Iar banii necesari, SIF-urile îi au şi acum...

De altfel, după un deceniu de investiţii şi gestiune, SIF-urile au intrat în ciclul valorificării şi "dezinvestirii", asigurîndu-şi "exit"-uri (ieşiri din investiţii prin vînzare - lichidare) profitabile din anumite societăţi. Profiturile potenţiale sînt enorme atingîndu-se proporţii ameţitoare de 1/25 între investiţia iniţială şi preţul actual al posibilei lichidări. Ceea ce asigură SIF-urilor o relativă autonomizare faţă de profiturile furnizate de băncile din portofoliile lor, deşi ele rămîn, încă, extrem de importante.

Astfel de raţionamente au calmat piaţa bursieră. Într-adevăr, mutaţiile generate de privatizarea BCR au atras banca într-o migăloasă perioadă cînd sînt necesare atît atenţia cît şi discernămîntul, căci programul de dezvoltare pe trei ani convenit cu BERD şi IFC a adus roade şi nu ar avea sens să fie înlocuit cu un plan mai prost. Cu atît mai mult cu cît a mai rămas circa un an să mai fie derulat pînă la termenul stabilit.

Tot aşa, ar fi neplăcut ca, în echipa de conducere să fie înlocuiţi, nepotrivit, specialişti care s-au dovedit performanţi, cu alţi autohtoni cu faimă locală proastă sau slabă. Astea par să fie singurele două raţiuni pentru care statutul actual al BCR să rămînă neschimbat.