Veniturile SIF Transilvania au crescut cu circa 50%, la 285 milioane de lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 octombrie 2012

Veniturile SIF Transilvania au urcat în primele nouă luni cu aproape 50%, la 285 milioane lei (64,3 milioane euro), datorită vânzării unor pachete de 0,43% din acţiunile Erste şi 0,7% din titlurile BRD, iar cheltuielile cu personalul au crescut cu 15%, la 15 milioane lei (3,4 milioane euro). Societatea de investiţii financiare a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut venituri de aproape 191 milioane lei.

SIF Transilvania a vândut în primele nouă luni din acest an titluri din portofoliu în valoare de 255,6 milioane lei (57,6 milioane euro), aproape dublu faţă de perioada similară din 2011.

În acelaşi timp, cheltuielile au urcat cu 9%, la 56,1 milioane lei (12,6 milioane euro), de la nivelul din perioada similară a anului trecut, de 51,6 milioane lei.

Cheltuielile cu personalul au crescut cu 15%, la peste 15 milioane lei (3,4 milioane euro), de la 11,1 milioane lei în primele nouă luni din 2011.

La finele lunii septembrie, societatea avea 73 de angajaţi, faţă de 75 la sfârşitul anului trecut.

"Drepturile salariale, cumulate cu stimulentele acordate din fondul de participare la profitul realizat în anul precedent, plătite sau de plătit salariaţilor în perioada analizată din exerciţiul financiar 2012, au însumat 10,1 milioane lei, şi sunt înregistrate pe cheltuielile societăţii", se spune într-un raport al SIF Transilvania, citat de Mediafax.

Cheltuielile cu contribuţiile la asigurări, concedii şi indemnizaţii şi la fondul de garantare a creanţelor salariale, aferente tuturor drepturilor acordate personalului, au însumat aproape 2,2 milioane lei.

"În aceste condiţii, rezultă că totalul cheltuielilor cu personalul (drepturile acordate administratorilor, directorilor cu contract de mandat şi salariaţilor, cumulate cu contribuţiile sociale aferente) a însumat 15,08 milioane lei, din care 6,59 milioane lei salarii şi asimilate, 6 milioane lei stimulente din fondul de participare la profitul realizat în anul 2011 şi 2,19 milioane lei contribuţii sociale suportate de societate, aferente tuturor drepturilor acordate", se arată în raport.

Societatea de investiţii financiare a fost cea mai profitabilă dintre cele cinci SIF-uri după primele nouă luni, cu un câştig de 196 milioane lei (44,2 milioane euro), cu 65% peste câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 119 milioane lei. Astfel, societatea se apropie de câştigul net de 207 milioane lei (49 milioane euro) de anul trecut.

La finele lunii septembrie din acest an, SIF Transilvania mai avea 3,07% din titlurile BRD şi 0,67% din titlurile Erste.

Societatea de investiţii financiare a vândut în primul trimes-tru, când bursa era pe creştere, un pachet de titluri reprezentând 1,05% din acţiunile BRD, şi participaţia sa a scăzut la 2,72%. Ulterior, când bursa a scăzut după datele ex-dividend şi piaţa a început să evolueze incert, SIF a început să cumpere acţiuni BRD, astfel că după al doilea trimestru a ajuns să deţină 2,99%, iar la finele lunii septembrie 3,07%.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte participaţia la Erste, SIF Transilvania nu a mai recumpărat acţiunile vândute. Astfel, participaţia sa a scăzut în primele trei luni de la 1,1% la 1,08%, pentru ca la finele lunii iunie să ajungă la 0,93%. Pachetele mai importante de titluri Erste au fost vândute în al treilea trimestru, când societatea a cedat 0,26% din acţiuni.

SIF Transilvania a cedat la finele lunii iunie şi un pachet reprezentând 5,26% din acţiunile operatorului portuar Chimpex Constanţa (CHEM), pentru 5,5 milioane lei. Societatea a vândut titlurile respective la preţul de 9,8 lei/acţiune, cu 0,1 lei peste cel propus de Ameropa Holding în oferta de preluare care se derula chiar în acea perioadă la Chimpex. Astfel, oferta de preluare a eşuat.

Ulterior, investitorul care a preluat pachetul de la SIF Transilvania a ajuns să deţină 6,7% din acţiunile Chimpex, pe care le-a vândut la începutul lunii octombrie către Ameropa la un preţ cu 14% peste cel plătit în iunie către SIF Transilvania. Investitorul a încasat astfel 8,5 milioane lei, obţinând astfel un profit de aproape 800.000 de lei în trei luni din diferenţa de preţ la care a cumpărat acţiunile de la SIF Transilvania şi cel la care le-a vândut către Ameropa.

Societatea de investiţii financiare a fost activă în acest an şi pe partea de cumpărare, majorându-şi participaţia la Fondul Proprietatea (de la 0,34% la 0,75%), la OMV Petrom (de la 0,18% la 0,19%), la Transgaz (de la 0,31% la 0,4%), precum şi la Transelectrica (de la 0,32% la 0,72%).

La finele lunii septembrie, SIF Transilvania avea un activ net de 1,089 miliarde lei, cu 18,2% sub valoarea de anul trecut, de 1,331 miliarde lei, astfel că societatea înregistrează cea mai severă corecţie la nivelul activului în acest an.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Concluzia e simpla: desi au vandut extrem de prost (LA JUMATATE PRET FATA DE CEILALTI MINORITARI!!!) au mai si avut tupeu sa se superpremieze. Media castigurilor pe angajat este de 200000 lei (2 miliarde lei vechi)/an. Si nu fac altceva decat sa tina o contabilitate simpla, sa vanda , sa cumpere de pe bursa SAU DIN PORTOFOLIU , si foarte probabil sa ia spagi la vanzarea participatiilor cu valori contabile istorice inca de nimic.Un contabil bun si 5 juristi sunt suficienti ca personal angajat la un sif!. Iar privilegiile si responsabilitatile reprezentantilor sif in consiliile de administratie unde au participatii de la minoritare la majoritare ar trebui sa revina de drept proprietarilor sif adica actionarilor care se pot organiza intr-un CONSILIU al ACTIONARILOR SIF si sa hotarasca impreuna conform ponderilor si pregatirii care unde si cum sa reprezinte in mod legitim interesele sif unde SUNT PROPRIETARI. La puscarie cu hotii dovediti.

    1. Mia avem putin pana in aprilie si ii dam jos,pana atunci sa adunam cat mai multe actiuni si sa votam.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb