Vergu Melania este anchetată de DNA

F. A.
Anticorupţie / 14 decembrie 2012

Vergu Melania, fost consilier personal al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a fost trimisă în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Vergu Melania a formulat, în anul 2008, o cerere de finanţare în vederea obţinerii de fonduri europene, prezentând la Autoritatea de management a Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) documente şi declaraţii inexacte şi nereale referitoare la condiţiile pe care le îndeplinea firma SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL.

Vergu Melania este asociat şi administrator al SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, fapt care a consemnat în acuzarea acesteia conflictul de interese.

Ca urmare a cererii formulate de inculpată şi a altor date nereale prezentate în cereri de rambursare, firma Edu Tim Consultanţă Europeană a devenit beneficiar de fonduri europene, obţinând pe nedrept suma totală de 6.492.653 lei.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două imobile aparţinând inculpatei Vergu Melania, arată acelaşi comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb