Vertiv(NYSE: VRT) furnizor global de infrastructură digitală critică şi soluţii de continuitate, împreună cu partenerul său din Rusia, Wizard (unul dintre primii 25 de integratori de sistem în 2021 conform CRN/RE), au livrat 100 de surse de alimentare neîntreruptibile (UPS) Vertiv Liebert GXT5 către clinicile din Moscova, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Echipamentul asigură alimentarea stabilă a analizoarelor de imunochemiluminiscenţă pentru determinarea prezenţei anticorpilor împotriva coronavirus.
COVID-19 a crescut cererea de noi soluţii digitale care să ajute la accelerarea găsirii diagnosticelor - inclusiv detectori speciali de viruşi şi anticorpi. Pentru a furniza teste cu rezultate rapide şi precise, personalul IT de la clinicile din Moscova a recunoscut necesitatea asistenţei UPS pentru ca munca analizorilor să nu fie afectată de supratensiuni şi variaţii ce ar putea fi dăunătoare activităţii.
Pentru a ţine pasul cu numărul tot mai mare de pacienţi care au nevoie de testarea anticorpilor, instalarea sistemelor UPS şi a conectorilor s-a realizat în doar două săptămâni. După evaluarea tuturor opţiunilor, Wizard a ales seria UPS Liebert GXT5 de 5-6 kVA. Wizard şi personalul IT al clinicilor au fost impresionaţi de modul său de dublă conversie, ce protejează echipamentele critice de o gamă extinsă de defecţiuni legate de alimentare, oferind în acelaşi timp energie de rezervă, în cazul unei întreruperi complete a curentului, se menţionează în comunicat.
"Având în vedere situaţia actuală a pandemiei şi numărul tot mai mare de apeluri către instituţiile medicale, sursele de alimentare neîntreruptibile joacă un rol cu adevărat important în protejarea echipamentelor critice. Împreună cu partenerul nostru, Wizard, am livrat cu promptitudine surse de alimentare neîntreruptibile, ideale ca mărime, capacitate şi caracteristici pentru această aplicaţie majoră. Mai mult decât oricând, spitalele de astăzi au nevoie de alimentare continuă şi absolut sigură," a declarat Nikolai Kharitonov, Head of the Vertiv Representative Office în Rusia şi Belarus.
"Simplitatea instalării şi operării a jucat un rol important în selectarea echipamentului. Soluţiile Vertiv s-au dovedit a fi fiabile pentru toate proiectele comune. Un avantaj suplimentar a fost disponibilitatea numărului necesar de UPS-uri în depozitele distribuitorilor - livrarea rapidă a fost crucială," a spus Dmitry Losev Head of Key Customer Department la Wizard.
Instalarea echipamentului Vertiv UPS susţine acum operarea stabilă a echipamentelor medicale de diagnosticare pentru Departamentul de asistenţă medicală din Moscova, unde analizoarele de imunochemiluminiscenţă realizează peste 900.000 de dozări de anticorpi în fiecare zi.