VICEPREŞEDINTELE BUNDESTAG-ULUI GERMAN: Dunărea ar putea reprezenta motorul dezvoltării turistice şi economice în Banatul Montan

Ziarul BURSA #Politică / 14 august 2006

Vicepreşedintele Bundestag- ului german, Susanne Kastner, s-a aflat săptămîna trecută într-o vizită în judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, cu scopul de a se informa despre potenţialul turistic al regiunii şi posibilităţile de colaborare dintre Germania şi România. La finalul vizitei, Sussane Kastner a subliniat că fluviul Dunărea ar putea reprezenta motorul dezvoltării turistice şi economice în Banatul Montan. Condiţia este, însă, ca autorităţile, indiferent de culoarea lor politică, să renunţe la orgolii şi dispute locale şi, împreună, să contribuie la dezvoltarea întregii regiuni.

"Acest fluviu leagă popoarele noastre şi reprezintă un domeniu propice pentru proiecte comune internaţionale, proiecte transfrontaliere. Dunărea în-seamnă simbolul unităţii noastre, care leagă Europa de Vest de Europa de Est. Suntem pregătiţi să vă ajutăm, însă nu o putem face cu forţa", a spus vicepreşedintele Bundestag-ului german, citat de Rompres.

Programul înaltului oaspete german a cuprins vizite în regiunea Semenic, Muntele Mic, Reşiţa, Băile Herculane, Porţile de Fier şi oraşul Orşova, ocazie cu care s-a subliniat că în aceste zone este nevoie în continuare de investiţii în infrastructură şi în economie.

Un aspect deficitar semnalat în ceea ce priveşte turismul românesc îl constituie participarea la diferite târguri internaţionale a doar câteva localităţi dintr-o anumită zonă, nefiind prezentată regiunea în ansamblul ei. Ca atare, Sussane Kastner doreşte să se implice în acest sens, ca, de altfel, şi în înfiinţarea unei Asociaţii Turistice în Banatul Montan, care să cuprindă localităţile riverane Dunării.

De asemenea, a fost prezentat, ca exemplu, turismul pentru biciclişti în Germania, prin înfiinţarea unei "autostrăzi" pentru aceştia, între localitatea germană Passau şi Viena, în Austria, frecventată anual de circa 200.000 de turişti. În Germania sunt, la ora actuală, 2,5 milioane de biciclişti, iar numărul acestora creşte, deoarece se caută tot mai mult concediile active.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb