VICTOR PONTA ÎŞI PUNE CENUŞĂ ÎN CAP ÎN FAŢA AFACERIŞTILOR GERMANI:  "Relaţiile România-Germania nu pot fi stricate nici chiar de mine"

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Politică / 7 septembrie 2012

"Relaţiile România-Germania nu pot fi stricate nici chiar de mine"

Premierul Victor Ponta a declarat, din nou, cu ocazia aniversării a zece ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK), că regretă declaraţiile pe care le-a făcut la adresa cancelarului german Angela Merkel în contextul discuţiilor cu privire la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi că relaţiile dintre ţara noastră şi Germania nu pot fi stricate nici măcar de domnia sa. Primul-ministru afirmase, atunci, că nu Angela Merkel este cea care urmează să voteze la referendum.

Victor Ponta a subliniat: "Deşi există, sigur, şi în România şi în lume, oameni politici perfecţi, care nu fac greşeli, eu nu sunt unul dintre ei", a declarat Victor Ponta. Domnia sa a continuat: "Atâta timp, însă, cât pot să realizez că am greşit, înseamnă că mai e o speranţă. În bătăliile politice din România, de multe ori ne batem şi cu cine nu trebuie. Cred că este locul potrivit în care să spun că, la un moment dat - acum mi se pare cu foarte mult timp în urmă, deşi sunt doar două luni, cred - am spus că nu doamna cancelar Merkel votează în România. În mod sigur, nu a fost deloc cea mai inspirată frază a mea din politică şi am regretat-o imediat".

Premierul consideră că, dincolo de bătăliile politice interne, Germania, prin rolul pe care îl joacă în Europa şi prin ceea ce a făcut în aceşti ani pentru ţara noastră, are "în mod sigur" dreptul să îşi spună părerea, să atragă atenţia şi să ridice întrebări legitime.

"Nu înseamnă că întotodeauna ştim noi să răspundem la aceste întrebări" a atras atenţia domnia sa, adăugând: "Prin prezenţa aici, vreau să spun încă o dată că relaţiile între Germania şi România nu pot fi stricate nici de oameni politici ca mine, nici de bătălii politice interne".

Victor Ponta a arătat că a aflat de la investitorii germani că, în ţara noastră, "doi plus doi nu fac întotdeauna patru", obligaţia autorităţilor fiind să încerce cât mai mult ca doi plus doi să facă patru. "Şi sper ca rezultatul să însemne şi cvorum, pentru că, din păcate, aceasta a fost tema anului, şi nu cea economică", a mai punctat domnia sa.

Ţara noastră mai are multe de făcut pentru investitori, exemple în acest sens fiind introducerea unui sis­tem de reducere a contribuţiilor sociale, o mai bună funcţionare a justiţiei, respectiv a tribunalelor comerciale, eliminarea barierelor birocratice şi a corupţiei şi asigurarea unor licitaţii publice cât mai corecte, a recunoscut Victor Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb