Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA, aşteptată la Bucureşti, săptămâna viitoare

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 8 ianuarie 2015

Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA, aşteptată la Bucureşti, săptămâna viitoare

Asistentul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, va sosi la Bucureşti săptămâna viitoare în cadrul unui turneu european, oficialul american urmând să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, potrivit unor surse oficiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că va avea o discuţie cu asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland, când aceasta va veni în România. "Cu siguranţă când va veni, voi avea o discuţie cu doamna Nuland şi va fi un lucru foarte bun fiindcă deja am putea să intrăm în anumite detalii", a spus Iohannis, citat de Mediafax.

La afirmaţia moderatorului că Victoria Nuland a criticat în repetate rânduri corupţia din România, arătând că aceasta pune practic în pericol securitatea naţională, Iohannis a replicat: "Exact lucrul pe care l-am spus deja de două ori astăzi (n.r. ieri), sunt perfect de acord cu acea evaluare".

Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european.

La Bucureşti, Nuland s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, precum şi cu membri ai societăţii civile, pe agenda discuţiilor aflându-se relaţiile bilaterale, problemele regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.

Pe 13 ianuarie 2014, premierul Ponta a afirmat că nu s-a întâlnit cu asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland, deoarece avea programată o vizită privată de trei zile în Italia şi că tema pentru care oficialul SUA a venit la Bucureşti era confidenţială.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie sa se intimple si la noi un Maidan à la Kiev, sau a inceput sa se clatine increderea UE in licurici si atunci vine la cei "credinciosi" sa nu faca ce fac de milenii, adica sa tradeze (si bine ar face) ideea si faptele cu care licuriciul a invrajbit lumea!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb