Asociaţia Energia Inteligentă a respins categoric, în urma unei analize realizate, ipoteza că liberalizarea pieţei este cauza creşterii preţurilor gazelor, a spus Georgian Albu, specialist în politici publice în domeniul gazelor naturale, membru al Asociaţiei.
Domnia sa a precizat: "În urma unui efort comun cu Future Energy Leaders Romania, am elaborat o analiză în care am încercat să vedem cauzele care au condus la creşterea preţurilor. În esenţă, este vorba despre un context macroeconomic reprezentat, pe de o parte, de revenirea consumului prepandemic iar, pe de altă parte, despre confruntarea cu o iarnă atipică în sezonul rece precedent. A fost o iarnă prelungită, cu valuri de frig care s-au manifestat în luna mai şi care au determinat ca nivelurile de depozitare atât pe plan european cât şi pe plan local să fie aproape depletate. Am început sezonul de injecţie cu un nivel mult sub cel al anului precedent. În România este vorba despre 18% în luna mai, faţă de peste 50% în urmă cu un an".
Georgian Albu a adăugat: "Peste acestea s-au suprapus alte elemente regionale, de ordin politic şi geopolitic. Iar din punct de vedere geopolitic mă refer la dorinţa Federaţiei Ruse de a evita tranzitul din Ucraina, fapt care a privat România de două surse importante de aprovizionare cu gaze naturale. Iar pe de altă parte avem politica Green Deal, care are un efect direct prin certificatul de emisii, cu un cost dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut şi, indirect, prin politica de înlocuire treptată a combustibililor fosili".
Conform membrului Asociaţiei Energia Inteligentă, au mai fost şi elemente interne care au dus la creşterea preţului, ce nu au fost indentificate prin studiu, şi care ţin de întârzieri în operaţionalizarea unei capacităţi noi de generare sau de necesitatea de a optimiza legislaţia offshore pentru a putea demara exploatările de gaze din Marea Neagră. Alţi factori care au dus la creşterea preţurilor sunt de ordin administrativ şi de reglementare, respectiv o pondere mare a tranzacţiilor care se desfăşoară pe PZU, a punctat Georgian Albu.
Domnia sa subliniază că, în acest context, autorităţile au acţionat pe două paliere - unul care ţine de o anchetă pentru desluşirea motivelor pentru care au crescut preţurile şi, pe alt palier, urgentarea demersurilor pentru a edifica legislaţia consumatorilor vulnerabili.
"Noi la asociaţie am respins categoric ipoteza că liberalizarea este cauza creşterii preţurilor. Liberalizarea creează doar contextul sau premisele formării unui preţ corect (...). Îndrăznesc să spun că avem de fapt de-a face cu o dinamică firească a pieţei, dată de raportul dintre cerere şi ofertă", a precizat specialistul în politici publice în domeniul gazelor naturale
Iar în ceea ce priveşte măsurile autorităţilor pentru protejarea consumatorilor au fost două demersuri, spune Georgian Albu.
"Pe de o parte avem o legislaţie dedicată consumatorului vulnerabil, care prezintă în sine nişte probleme de ordin structural, pentru că în fapt se rezumă doar la nişte subvenţii care tratează doar efectul, nu şi cauza vulnerabilităţii. Iar pe de altă parte avem această iniţiativă recentă, este vorba despre un draft de OUG, care extinde practic ajutorul acordat de Statul Român şi către alte categorii de consumatori. Probabil consumatori care se încadrează în anumite limite de consum (...). La o primă vedere şi acest normativ ridică nişte probleme de ordin structural. În speţă, am constatat că este mai la îndemână ca cineva să fie consumator nevulnerabil, dacă se încadrează în anumite limite de consum, pentru că beneficiul primit de la stat este mai mare", a dezvoltat membrul Asociaţiei Energia Inteligentă.
Iar pe de altă parte, cred că este o confuzie la nivelul autorităţilor între consumatorul vulnerabil şi consumatorul protejat, a spus Georgian Albu, care a conchis: "Este o distincţie între cei doi termeni. Consumatorul protejat într-adevăr poate acoperi o plajă mai largă de consumatori şi cred că, în lipsa unor rafinări ale acestui mecanism de sprijin, putem să ne aşteptăm la represalii din partea Uniunii Europene sau alte măsuri politice".