VIDEOCONFERINŢA ENERGIA ÎN PRIZĂ / SANDOR BENDE, PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU INDUSTRII DIN CAMERA DEPUTAŢILOR: "Finalizarea reactoarelor de la Cernavodă şi construirea unor centrale nucleare - priorităţi în domeniul energetic"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 septembrie 2021

Sandor Bende

Sandor Bende

În ultimii 30 de ani au fost făcute foarte puţine investiţii în capacităţile de producere a energiei electrice şi în reţelele de distribuţie, iar acest lucru se resimte în prezent şi este reflectat în costurile pe care cetăţenii sunt nevoiţi să le suporte, a afirmat Sandor Bende, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.

"Cererea de energie electrică creşte, dar s-au făcut foarte puţine investiţii în liniile de distribuţie în ultimii 30 de ani şi s-ar putea ca la un moment dat să nu existe reţeaua de distribuţie necesară care să preia întreaga producţie de energie. Apoi, noi ne-am asumat nişte ţinte pentru anii 2024, 2030 şi 2050 privind decarbonarea.

România a făcut primii paşi, a reuşit prin anumite tratate să se alinieze şi în procent să aibă o producţie de energie electrică verde, regenerabilă. Concomitent, ar trebui să scoată din producţie anumite capacităţi de energie electrică şi aici este problema. Problema este că stăm bine în ceea ce am negociat, dar este foarte puţin ceea ce am pus în loc. Dacă ne uităm bine în ultimii 5-6 ani, am scos din producţie aproximativ 5 sau 6 gigawaţi de producţie de energie electrică bazată pe combustibilii fosili şi am pus în loc doar câteva sute de megawaţi. Asta ne-a adus într-o fază în care practic necesarul zilnic de energie electrică nu mai este suficient. Aproximativ 10%, 15% sau în unele cazuri 20% din necesarul de energie electrică zilnică îl importăm. Acest lucru nu este îmbucurător", a declarat Sandor Bende.

Pentru redresarea actualei situaţii, domnia sa consideră că ţara noastră ar trebui să profite de posibilitatea uriaşă pe care o are în realizarea mixului energetic prin hidrocentrale, prin capacităţi de producţie a energiei electrice eoliene, fotovoltaice şi capacităţi de producţie a energiei nucleare.

"Prin energia nucleară putem să venim în sistemul energetic cu o constantă, restul capacităţilor de producţie fiind nişte variabile care se pot scoate uşor din funcţiune şi se pot introduce rapid în funcţiune, nefiind atât de constante. Asta cred că ar trebui să fie în următoarea perioadă o ţintă a României: finalizarea celor două reactoare nucleare de la Cernavodă şi eventual o construcţie de alte câteva centrale nucleare în nordul şi centrul ţării", susţine Sandor Bende.

În ceea ce priveşte producţia de energie electrică din punct de vedere hidro, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor arată că avem peste 10 hidrocentrale începute în urmă cu 30 de ani, dar care au fost abandonate.

"Lucrările sunt finalizate în anumite proporţii - 50%, 60%, chiar 80% - dar au fost lăsate în paragină. Aceste capacităţi ar fi absolut necesare. Este o energie destul de ieftină, verde şi cu atracţie turistică pe termen lung, prin prisma peisajelor naturale oferite de barajele unde se află aceste hidrocentrale. Dar avem nevoie de investiţii, iar în momentul de faţă legislaţia din România nu este prietenoasă cu investiţiile din domeniul energetic. Asta trebuie schimbat. De exemplu se speră ca într-un an de zile să se obţină autorizările pentru un proiect de producere a hidrogenului sau de realizare a unei capacităţi de stocare a energiei cu ajutorul hidrogenului. Din păcate, eu cred că nu se poate realiza acest lucru, deoarece birocraţia este foarte mare", afirmă Sandor Bende.

Deputatul arată că o altă problemă în privinţa realizării centralelor hidroelectrice o reprezintă scoaterea din fondul forestier sau agricol a zeci sau sute de hectare de teren. La fel de dificilă este situaţia privind terenurile pentru parcurile fotovoltaice. Dar preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii susţine că există o soluţie în acest moment în Parlament.

"Avem un proiect de lege în Parlament pentru ca în cazul parcurilor fotovoltaice să nu se facă scoateri de terenuri din fondul forestier sau din fondul agricol, ca să meargă mai uşor. Încă nu a ajuns în plen, este destul de greu, sunt foarte multe comisii, fiecare are altă părere. Sunt unii care spun că nu ar trebui construit, sunt alţii care sunt favorabili acestor proiecte, lucrurile nu sunt chiar simple, dar sper că vom rezolva în curând. Sper că se va rezolva şi cu problema celorlaltor investiţii pe hidro şi pe eolian. Încercăm ca la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, la finalul lunii decembrie, să avem adoptat de Parlament acest proiect privind panourile fotovoltaice. Dar trebuie să ne uităm şi la celelalte tipuri de proiecte privind capacităţile de generare pentru că, pe moment, nu există o situaţie prietenoasă cu investitorii din punct de vedere legislativ. Aici trebuie să modificăm ceva, dacă vrem să mişcăm din punct de vedere al construcţiilor", a concluzionat Sandor Bende.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb