Viitorul anterior

Până nu va reuşi să rezolve problema palestiniană, Israelul se va găsi mereu într-o situaţie de insecuritate. Dar, deloc paradoxal, nu despre aceas­tă soluţie raţională este vorba în alegerile ce vor avea loc în Israel mâine, pe 9 aprilie. Căci întregul scrutin a fost transformat într-un plebiscit privindu-l pe Benjamin. După ce a dominat viaţa politică israeliană mai bine de două decenii şi a condus patru guverne însumând 13 ani de guvernare (din 1996 în 1999 şi din 2009 până astăzi) Netanyahu îşi propune să depăşească recordul de prezenţă la guvernare al lui David Ben Gurion, fondatorul statului Israel, cu cei treisprezece ani şi jumătate în funcţie de prim ministru.

Din ce în ce mai populist pe măsură ce se permanentiza la putere, Netanyahu a jucat cartea liderului providenţial într-un Israel vidat de politicieni de calibru. Şi, ca orice lider providenţial, a mizat pe ideea de forţă. Asta a făcut ca moştenirea lui Yitzhak Rabin să fie pur şi simplu aneantizată. Netanyahu obişnuieşte să spună că "Doar cei puternici vor supravieţui!", şi vrea să rămână în istorie ca cel ce a salvat Israelul. Dar, oare politica pe care o duce este una salvatoare?

Ultimele sondaje publicate înainte de alegerile parlamentare de mâine arată că astăzi două blocuri politice israeliene se află umăr la umăr: Lista alb-albastră condusă de Benn Gantz, fost şef de stat major şi Likud, partidul lui Benjamin Netanyahu. Conform sondajelor, cele două partide îşi vor împărţi 60 din cele 120 de locuri din Knesset, parlamentul israelian. Şi, dacă sondajele dau un mic avans blocului alb-albastru, cele mai mari şanse în formarea guvernului le-ar avea tot Benjamin Netanyahu.

În favoarea lui Netanyahu pledează starea economiei, relaţiile personale pe care le-a construit cu lideri internaţionali, în special cu Donald Trump, şi lipsa de experienţă politică a lui Benn Gantz. În acelaşi timp, din 2015, dar cu semnale încă mai devreme, Netanyahu se bazează pe susţinerea dreptei şi mai ales a extremei drepte religioase israeliene. În cartea lui Itmar Rabinovich, Yitzhak Rabin, apărută în 2017 în ro­mână, la începutul Epilogului este redat o declaraţie a lui Netanyahu din octombrie 2015, puţin după comemorarea a două decenii după asasinarea fostului prim ministru israelian: "Zilele acestea se vorbeşte despre ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas cutare... Este irelevant: vom trăi veşnic cu sabia în mână". Această atitudine belicoasă, populistă, dar fără viziune privind viitorul unui stat israelian izolat între state arabe, a ajuns să fie împărtăşită de majoritatea israelienilor. Practic, prin metodele folosite, care ţin de arsenalul de bază al iliberalis­mului, Netanyahu a delegitimat stânga, în special laburiştii, cei care au fondat Israelul, prezentată ca susţinând "interese ne-evreieşti", dar şi instituţiile care duc la inculpare, liberale. Justiţia, mai ales!

O întreagă ideologie a statului paralel - din care s-ar putea să se fi inspirat şi politicienii români care utilizează această retorică - reprezentată mai ales de instituţiile judiciare şi confis­cată de liberali, este utilizată, mai ales de extrema dreaptă religioasă, dar sus­ţinută şi de primul ministru, ale cărui afaceri judiciare riscă să-l ducă, după alegeri, în faţa instanţelor pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere în trei "afaceri". De aceea, Netanyahu a avut tot interesul să transforme aceste alegeri într-un plebiscit. Este singura soluţie pe care o are pentru a rezista la putere.