Viktor. Viktor Abakumov

Îi plăceau maşinile străine. Mergea la meciuri, pretinzând că este om "din popor". Despre trecutul lui nu se ştiau prea multe, decât că avea "origine sănătoasă". A murit urlând: "Am să scriu eu Biroului Politic!".

Se împlinesc, zilele acestea, 60 de ani de la execuţia lui Viktor Abakumov. Numele acesta nu prea este cunoscut astăzi. Despre regimul comunist cunoaştem mai degrabă numele "din prima linie": Stalin, Molotov, Beria. Despre Viktor Abakumov nu se învaţă la şcoală.

Însă ar trebui să ştim câte ceva şi despre acest gen de personaje. Nu de alta, dar V. Abakumov a fost, la un moment dat, vârful de lance al represiunii sovietice. După ce s-a remarcat prin zelul său în timpul Marii Terori (1934-1940), Abakumov a fost numit şef al unei structuri nou-create în 1943, imediat după bătălia de la Stalingrad. Numele acesteia (SMERSH) era un acronim al termenilor ruseşti Smert' Shpionam care înseamnă "Moarte spionilor!".

SMERSH a existat doar până în 1946. În acest interval foarte scurt agenţia a avut un rol "istoric". A "curăţat" spatele frontului de "spioni", după care a fost în avangarda sovietizării prin teroare a ţărilor ocupate de Armata Roşie. Contrar unei concepţii comune, SMERSH nu era o subdiviziune a NKVD-ului, iar Abakumov nu era subordonat lui Lavrenti Beria, ci îi răspundea direct lui Stalin.

SMERSH a acţionat şi în România. Primele grupări SMERSH au trecut graniţa odată cu fronturile 2 şi 3 ucrainene, la sfârşitul lui Martie 1944. În luna Noiembrie, Abakumov raportează despre activităţile SMERSH în România: 794 de arestaţi. Marea majoritate erau români, "agenţi ai serviciilor româneşti de informaţii şi contra-informaţii".

Specialitatea SMERSH era teroarea. Metodele sale erau simple: detenţie extra-judiciară, urmată de tortură şi de o execuţie rapidă. Pentru cei interesaţi de detalii, recomand cartea, excepţională, a lui Vadim J. Birstein, SMERSH: Stalin's Secret Weapon. Soviet Military Counter-Intelligence in WWII (2013). Pentru scopurile acestui editorial, să trecem direct la câteva concluzii.

1. Cazul SMERSH arată până unde se poate ajunge atunci când serviciile secrete nu mai sunt supuse practic nici unui fel de control legal. Unul dintre anchetatorii SMERSH avea obiceiul să îşi arate pumnul enorm arestaţilor, spunându-le: "Acesta este Guvernul sovietic!". După care îi bătea până deveneau de nerecunoscut. Au fost situaţii în care SMERSH a executat, sumar, aviatori sau partizani sovietici care reveneau pe linia frontului, pe baza unei simple suspiciuni că erau trimişi de germani.

2. Regimul comunist nu era nici pe departe monolitic. Dimpotrivă, în unele perioade au existat rivalităţi puternice între diferitele "organe". Ştabii regimului s-au canibalizat unii pe alţii, la cel mai mic semn de slăbiciune. Abakumov a fost pârât, în 1951, lui Stalin de către Mihail Ryumin, adjunctul său. În urma acestei delaţiuni, Abakumov a fost închis şi torturat. După care... ghinion! Stalin moare (de dambla), iar Ryumin este executat. Lavrenti Beria este executat şi el, în 1953. S-a tăvălit pe jos, cerşind îndurare de la judecătorii săi. Pentru că nu înceta să plângă, i-a fost vârâtă o cârpă în gură înainte să fie împuşcat. Toate acestea nu l-au ajutat, în cele din urmă, pe Abakumov, care a fost şi el condamnat la moarte anul următor. Nici lui nu i-a tăcut gura până în momentul final.

3. Dincolo de pretenţiile de a-i reprezenta pe cei săraci, comuniştii erau ahtiaţi după averi. După arestarea sa, acasă la Abakumov s-au găsit numeroase lucruri jefuite din Germania.

4. Lipsa de rigoare în separarea funcţiilor militare de cele civile a dus la situaţii bizare. Abakumov, spre exemplu, este uneori menţionat ca având gradul de "general-colonel". Însă acesta a fost un cadou politic de la Stalin, acordat unui civil care nu avea nici un fel de pregătire de ofiţer.

5. Scopul acestor oameni nu a fost altul decât să parvină, cu orice preţ. Abakumov a devenit, în 1946, ministru al Securităţii Statului (MGB). Din această poziţie, a început să aibă visuri de mărire. Ceea ce nu a înţeles Viktor Abakumov este că el nu era decât o marionetă. Ceea ce s-a dovedit destul de repede, când stăpânii săi s-au săturat de el.

6. Cazul lui Abakumov mai arată şi ravagiile produse de capturarea statului de către un partid politic. Regimul sovietic nu era unul "fără partide". Dimpotrivă, exista un partid politic căruia îi erau explicit subordonate toate instituţiile şi toţi cetăţenii, fără excepţie. Politizarea tuturor funcţiilor era o axiomă în sistemul comunist.

7. Am avut şi noi Abakumovii noştri. Aşa cum arată Vladimir Tismăneanu, unul dintre aceştia a fost generalul Nicolae Pleşiţă, care "a reprezentat naţional-securismul în ipostaza sa agramată, vulgară şi de o maximă brutalitate".

În chip de încheiere, mă întreb cât de mult ştim noi, astăzi, despre liderii şi despre natura unui regim care a subjugat România pentru decenii întregi. Şi dacă înţelegem consecinţele lipsei de caracter şi ale poftei de putere.