VIORICA DĂNCILĂ:  "Cifrele INS şi Eurostat arată că economia înregistrează o evoluţie peste aşteptări"

D.D.
Politică / 21 august 2019

Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă

Economia României înregistrează o evoluţie peste aşteptări, cu o creştere a Produsului Intern Brut de 4,8%, seria ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, miercuri, în deschiderea şedinţei de guvern.

"Vin în continuare veşti bune din domeniul economic. Cifrele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică şi de Eurostat arată că economia României înregistrează o evoluţie peste aşteptări. În primul trimestru al acestui an, ţara noastră a înregistrat o creştere a Produsului Intern Brut de 4,8%, seria ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, România a reuşit a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. De altfel, trimestrul II din 2019 este cel de-al cincilea trimestru în care înregistrăm creştere economică progresivă, de peste un procent de la un trimestru la altul. Este rezultatul măsurilor de sprijinire a mediului de afaceri şi de impulsionare a investiţiilor pe care le-am luat prin programul de guvernare", a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a adăugat în primele şase luni ale acestui an, investiţiile străine directe au crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"De asemenea, de la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistrate peste 53.000 de noi locuri de muncă. Astfel, în prezent, în economia românească există peste 6,4 milioane de locuri de muncă active", a precizat Dăncilă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cresterea e buna,fata de scaderile altora.Dar mai dureaza?Aseara am urmarit la tv conferinta de presa a presedintelui american si a presedintelui roman,de la abasada.S-a vazut o diferenta mare intre ele,mai ales a unor ziaristi de la noi(lingai de serviciu).

    :) consumul inca zboara dar indicatorii industriali se duc in nas.... ce va spune asta? :) Asa e comportament de crestere economica maturizata (etapa finala) .... in 2-4 luni incep circurile ... oricum ...INAINTE DE ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 2020 :))))))))))))))) ...intelegeti impactul asupra PSD si ALDE?

    Vom scapa de leprele neocomuniste si neobolsevice de la ALDE si PSD!  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb