• Comisia Electorală Centrală (CEC) a Ucrainei l-a declarat marţi oficial pe Vladimir Zelenski preşedinte ales, după ce acesta a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale cu 73,22% din voturi, transmite agenţia EFE.
Preşedinta CEC, Tatiana Slipaciuk, a anunţat că autorităţile nu au primit nicio plângere de natură să poată modifica rezultatul scrutinului. Contracandidatul lui Zelenski, preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko, a obţinut numai 24,45% din voturi.
Conform legii, data învestiturii oficiale va fi decisă de parlament şi aceasta nu poate fi mai târziu de 30 de zile după anunţarea oficială a rezultatelor, astfel că Zelenski va fi învestit preşedinte înaintea datei de 3 iunie.
Zelenski a promis că prioritatea sa ''numărul unu'' va fi să pună capăt războiului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei. El a pledat pentru reformarea procesului de reglementare a acestui conflict bazat pe Acordurile încheiate la Minsk în februarie 2015 şi susţine crearea unui nou format de negociere care să includă Rusia şi state occidentale.
Actor de comedie novice în politică, până să candideze la preşedinţie Zelenski a fost cunoscut mai mult din populara serie televizată intitulată ''Servitorul Poporului'', în care el joacă rolul unui profesor de istorie devenit preşedinte.
1. Urmeaza Livada cu prosti
(mesaj trimis de Novice in teatru în data de 01.05.2019, 16:38)
Teatru, la propriu si la figurat. Ucrainienii isi merita soarta.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MIHAI în data de 01.05.2019, 17:38)
ZELENSKI are studii juridice ,pe langa studii de actorie . REAGAN ,UN FOST MARE PRESEDINTE AL S.U.A,AVEA NUMAI STUDII DE ACTORIE.El a inceput lupta impotriva "comunismului"
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 02.05.2019, 12:48)
Ucrainienii au gresit teribil alegandu-l pe Porkoshenko, un xenofob nenorocit aliat cu niste specimene rasiste de tipul Garzii de Fier. Niste rebuturi sociale.
Prin votul dat acum, ucrainienii se departeaza de mizeriile propagandiste anti-ruse care i-au dus la razboi cu fratii lor din est pe care i-au si tradat, lipsindu-i de drepturile lor de cetateni.